Un an de la începutul campaniei de vaccinare

A trecut un an și o zi de când, printr-o ceremonie de un penibil înfrioșător, autoritățile românești de prim rang, primeau cu solemnitate o camionetă cu pinguini ce aducea în România primele doze de vaccin.

O zi după aceea, în cadru festiv, vaccinul salvator începea să fie livrat cu prioritate personalului medical. Prima persoană vaccinată, o tânără asistentă medicală, a avut astfel parte de momentul ei de glorie fiind înconjurată de specialiști care se întreceau plini de optimism să anunțe triumful științei asupra bolii.

Încă din primele zile ale campaniei de vaccinare, am fost asigurați de specialiști că dacă facem vaccinul, nu mai murim (de covid, am înțeles noi - destul de sceptici că Pfizer a reușit să învingă moartea biologică). Ni s-a explicat pe înțelesul nostru, de către un savant între senatori și un senator între savanți, domnul Cercel, că vaccinul este cu ARN între două grămăjoare de grăsime, sau ceva de genul.

Cu toate acestea, personalul medical, primul chemat la vaccinare, nu s-a grăbit să se imunizeze. Chiar și acum o bună parte din personalul medical nu a apelat la vaccinul salvator, iar legende urbane spun că secții întregi din spitalele românești și-au vaccinat chiuvetele cu foarte multe doze de miracol științific.

În restul societății, a fost o fragilă minoritate care s-a grăbit să se vaccineze, având încredere în discursul oficial. Aceștia, cam 3 milioane din totalul populației României, au făcut cozi la vaccinare, au organizat chiar excursii medicale pentru vaccinare.

Festivalul ”Cântarea vaccinării”

Guvernul, care a finanțat o campanie de promovare a vaccinării, prezenta, într-un stil ce aduce mai degrabă aminte de propaganda ceaușistă, cum, de exemplu, la inițiativa fetiței familiei, câte un clan pleca, ”cu cățel, cu purcel”, de la București la Iași sau de la Oradea la Constanța, ca să prindă locuri la cozile de vaccinare.

La fel, povești emoționante, cu bătrâni ce îmbrăcau hainele de duminică sau costumele populare pentru a se ”imuniza”, făceau deliciul unui adevărat festival de „Cântarea vaccinării”.

După ce a trecut valul de vaccinare al celor care și-au dorit cu adevărat și au crezut plini de speranță în vaccin, lucrurile s-au împotmolit.

Cu toate eforturile de a stimula vaccinarea, lucrurile au mers din rău în mai rău. Maratoane ale vaccinării, ”premierea” vaccinaților cu mici, bere sau bonuri de masă, nu au provocat reacția scontată.

La fel, nici amenințările că valul de covid va ucide pe nevaccinați, sau teoria ilogică că cei vaccinați ar fi puși în pericol de cei ce nu s-au imunizat, nu a ajutat.

Un impuls pentru vaccinare a fost discutarea și aprobarea în primă cameră a unei legi a vaccinării obligatorii și introducerea apartheidului sanitar la intrarea în restaurante și mall-uri. Frica că își vor pierde locurile de muncă a stimulat vaccinarea pentru câteva zile. După ce pericolul a trecut și legea s-a împotmolit, campania de vaccinare s-a dus iar în cap.

De ce românii nu cred în sistem?

Cert este că, exceptându-i pe cei 3 milioane care s-au dus de bună voie la vaccinare în primele 4-5 luni, societatea românească nu a crezut niciun moment în propaganda mediatică pro-vaccinare.

De ce nu a crezut? În primul rând pentru că românii nu mai au încredere nici în autorități, nici în mass-media mainstream. Și, da, românii nu au încredere nici în medici.

Relația românilor cu medicii, o relație dominată de corupție, de situația urâtă în care se găsește sistemul sanitar, de felul urât în care medicii, indiferent de boli, au șantajat practic pe pacienții lor fie să pluseze cu plicul, fie să plătească mai mult la cabinete private, ca să aibă parte de un tratament decent, a avut și are consecințe.

Pur și simplu românii nu mai cred în doctori. Cu câteva excepții, izolate și idealizate, medicii români nu sunt văzuți ca niște specialiști umaniști ci ca niște corupți care iau și pielea de pe tine ca să te trateze prost.

Iar acest lucru s-a văzut în reacția societății în timpul întregii crize covid. Dacă în Occidentul prins de pandemie, oamenii erau scoși în balcoane să aplaude pe ”eroii din linia întâi”, poveștile cu eroismul medicilor au fost privite de români cu rezervă, dacă nu chiar cu râsete. Pentru că majoritatea românilor au avut de-a face cu sistemul medical și știu care sunt limitele eroismului său.

Invectiva ca argument

O altă cauză a eșecului campaniei a fost chiar felul în care a fost gândită.
Campania de vaccinare în România a fost și este una ce jignește inteligența și demnitatea românilor rezervați.
Esența campaniei este aceasta: există niște oameni deștepți, adepți ai științei, ai civilizației, ai valorilor euro-atlantice, care se vaccinează. Însă există și o Românie retrogradă, analfabetă, obscurantistă, retardată intelectual, desigur, filo-rusă, care nu se vaccinează.

Concluzia presupusă de autorii campaniei a fost aceea că oamenii, ca să nu fie făcuți proști, se vor vaccina, că vaccinarea va fi stimulată de snobism.

Or, oamenii nu doar că nu au fost stimulați să se vaccineze de faptul că presa și autoritățile îi fac proști, dar acest lucru i-a enervat și mai tare, cum este firesc.

În sfârșit, o altă cauză a refuzului de a crede în vaccin a fost dată de realitate. Unde acum doar un an, vaccinul era propovăduit ca soluția salvatoare (”îl faci și scapi”), au apărut nenumărate nuanțe.
Mai întâi s-a aflat că îl faci și nu scapi, dar faci o formă ușoară. Apoi și ”forma ușoară” a devenit o formă mai ”serioasă”, iar decesele atribuite Covidului ale unor pacienți vaccinați, nu au întârziat să apară.

Apoi s-a văzut că nu e nevoie doar de o singură doză ci că se impune a doua, a treia, a patra. Unde până acum câteva luni era suficient ca 60 la sută din populație să se vaccineze, acum e nevoie de o unanimitate de vaccinați. Cu trei doze, minimum.

Or evoluția pandemiei după campania de vaccinare a devenit cel mai bun argument pentru a fi rezervat în ceea ce privește vaccinarea.

Vaccinarea în cifre: bilanțul unui an

Dar cum arată, pe cifre, rezultatele campaniei de vaccinare în acest an?

Au fost vaccinate 7.918.813 persoane, din care, cu doză completă, 7.781.563 de persoane. Aceasta înseamnă cu puțin peste 40% din totalul populației României. Aceștia s-au vaccinat din motive foarte variate: o parte pentru că au crezut în eficiența vaccinării. O altă parte pentru că au fost presați la locul de muncă sau pentru a preîntâmpina legi care să condiționeze munca de vaccinare. O altă parte, pentru a salva concedii sau pentru a nu fi izolată socială. O categorie importantă sunt și cei care s-au vaccinat pentru a putea călători în străinătate.

E greu să identifici cât de relevante social sunt aceste categorii, deși e important de știut câți văd în vaccin o soluție medicală și câți văd o soluție la un șantaj social/politic.

Însă este o categorie de persoane vaccinate care pot fi relativ ușor identificate cu cei care chiar cred în soluția medicală a vaccinului, cu cei care chiar au încredere în mesajele statului, mass-mediei oficiale și celor ce vorbesc în numele ”autorității medicale”.

Este vorba de cei care, din septembrie până acum, fără să fie supuși niciunei presiuni sociale și politice, au ales să se vaccineze cu doza a treia. Ei, deși și acolo sunt multe nuanțe, sunt cei care prin actul vaccinării voluntare cu a treia doză, se așează în tabăra adevăraților credincioși în vaccin.

Numărul lor pe 26 decembrie era de 1.960.336 de persoane.

Ce va urma?

Statul este în momentul de față în impas. Pe de o parte, inclusiv la presiune externă, ar dori să forțeze campania de vaccinare, prin impunerea condiționării muncii și chiar a vieții de vaccin.
Pe de altă parte, faptul că mai mult de jumătate din români nu au acceptat vaccinarea, ar duce, în cazul unei adoptări a unei legi stricte cu privire la vaccinare, la un blocaj economic cu consecințe chiar mai grave decât un lockdown.

Apoi există un preț politic. Chiar și din cei 40 la sută de vaccinați, deja, puțini au încredere în autorități și se simt șantajați de acestea. Or un stat în care societatea nu mai are încredere este condamnat să meargă fie spre dictatură, fie spre revoluție.