Cum intenționează Uniunea Europeană să dezintegreze Rusia

Elena Karaeva

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Securitate al UE și vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, mai este, pe lângă șeful diplomației europene, și blogger. El și scrie nițel.

Zilele trecute pe portalul oficial al Comisiei Europene a fost publicată o postare a bloggerului Borrell cu titlu „Cum putem îmblânzi politica de forță a Estului?”

Când spune Estul, el se referă la Rusia, pe care autorul articolului intenționează să o „îmblânzească”.

Josep Borrell și-a schimbat costumul de diplomat cu cel de dresor de circ, schimbând simultan tonul conversației și vocabularul discuției.

Judecăți și Dvs.: „Vedem cum este făcută astăzi politica Rusiei cu ajutorul unor acțiuni hibride care combină amenințarea și șantajul, iar în fața a ceea ce se întâmplă trebuie să fim fermi și uniți în acțiunile și deciziile noastre”.

În acest fel Europa unită desemnează Rusia nu drept concurent, ci UE numește Rusia un inamic. Pentru că îl poți amenința numai cel pe care îl consideri inamic - cu un adversar întreții o conversație pe un alt ton.

Borrell, în materialul său care conține mult mai multe pasaje interesante, menționează Carta de la Paris, și pe un ton extrem de pozitiv: în opinia sa, atunci s-au conturat contururile „actualului sistem de securitate europeană”.

De fapt, lui Josep Borrell îi place Carta de la Paris dintr-un alt motiv: sfârșitul Războiului Rece a fost consemnat oficial în acest document.

Și neoficial, câștigătorii au fost numiți (acesta este Occidentul colectiv, țările NATO și UE) și a fost desemnat învinsul - Uniunea Sovietică.

Următoarea etapă, după ce prăbușirea URSS a încetat să mai fie o chestiune de geopolitică, dar a devenit o chestiune de tehnologie politică, este semnarea acordurilor la Maastricht.

În felul acesta a fost contura modului în care să înceapă privarea Rusiei, așa cum se obișnuiește să spunem tot în aceeași geopolitică, de „zone de influență”.

Prima care a fost pusă sub cuțit, în sensul direct al cuvântului, a fost Iugoslavia.

Zeci de mii de victime, o mare de sânge, suferințe uriașe, încălcarea tuturor normelor dreptului internațional, dar atunci când astfel de obiective sunt în joc, cine ia în calcul mijloacele?

Aproape în paralel și, în general, prin aceleași metode, au distrus URSS (rușii, deși au devenit o națiune divizată, au găsit puterea să întâmpine această catastrofă cu demnitate, cu spatele drept și cu eleganța cuvenită, asumându-și toate obligațiunile unei tari imense).

Fostele republici sovietice s-au dus cum se duc la mirii lor miresele bogate: cu o zestre uriașă, pentru care nimeni în Rusia nu a cerut vreodată și în nici un mod, și sub nicio formă despăgubiri.

Socotelile mărunte – nu e treaba noastră

Noi am dat totul ce a fost creat prin eforturile colective ale mai multor generații, primind în schimb rusofobie, acuzații de xenofobie și extinderea spre est a blocului militar al celor care ne-au distrus.

În momentul în care au fost luate toate aceste decizii, dictate de fapt de agresiunea latentă și de dorința de a obține o pârghie de presiune asupra țării noastre, am încercat să refacem Rusia.

Amărăciune, presimțirea catastrofei, sărăcie și chiar sărăcie - acestea sunt cuvintele care au definit starea de spirit a națiunii în acel moment, sentiment pe care nu au putut să-l șteargă din memorie niciun fel de “economie de piață” și sutele de feluri de salam, care atunci era inaccesibile pentru mulți.

Cei care ne spun astăzi „dușmanul”, atunci, au dansat probabil de bucurie la modul în care au reușit să-i amăgească pe ruși.

Și putem presupune că au râs, cu cât de inteligent au reușit să-i înșele pe acești prostănaci.

După ce și-a extins granițele cât au putut, UE a intrat în a doua etapă.

Atât Washingtonul, cât și Bruxelles-ul au decis să rupă - și nu la figurat, ci la modul propriu – de la Rusia pe cei mai apropiați vecini ai săi.

Cu Georgia nu a mers prea bine, cu Ucraina - doar din a doua încercare, cu Belarus au suferit un fiasco.

Atunci au încercat să prejudicieze Rusia din punct de vedere economic, prin impunerea de sancțiuni.

Dar unde dai și unde crapă: ca urmare a restricțiilor, economia rusă a înregistrat o creștere atunci când o criză după alta a zguduit țările din zona euro.

Șeful diplomației europene, pe de o parte, spune că UE este obligată să contracareze încercările Rusiei de a-și impune voința altor țări, dar, pe de altă parte, își desface neputincios mâinile: „Uniunea Europeană primește 40% din toate gazele din Rusia și până acum nu putem face nimic în privința asta”, adăugând: „Moscova își îndeplinește toate obligațiile de livrare a gazelor, dar folosește acest fapt pentru șantaj”.

Tradus din limbajul diplomației europeană în limba populară, Borrell spune următoarele: „Da, ei, pur și simplu, ne exasperează cu punctualitatea lor”.

Pe Josep Borrell îl mai ia gura pe dinainte încă de două ori: unde subliniază că „problema Rusiei nu poate fi rezolvată prin metode și cuvinte diplomatice”, și dat fiind că “armata europeană” există doar pe hârtie, el aduce un compliment aliatului sigur, Washingtonului și conchide: „Trebuie să fim echipați pentru a fi pe deplin pregătiți pentru acțiune”.

În acest context, cuvântul „acțiuni” are un singur sens: UE intenționează (și asta afirmă șeful diplomației europene) să se pregătească de continuarea confruntării cu Rusia.

Aici, bineînțeles, aș dori să vă reamintesc cum se termină această pregătire pentru confruntarea cu Rusia și care este impactul asupra Europei însăși.

Dar dacă cineva a uitat lecțiile istoriei - prin necugetare, neseriozitate sau din cauza proastei sârguințe la școală, suntem gata, ca niște profesori buni, să ieșim iarăși în fața clasei și să le reamintim lecția cu arătătorul pe hartă.