Ultimatumul Rusiei dat Vestului: ce va urma în cazul respingerii lui

De mai mulți ani în Rusia este popular un meme: “Noi îl criticăm pe președinte nu pentru că este din cale de afară de Putin, ci pentru că nu este suficient de Putin”.

Esența glumei este evidentă – susținând politica liderului național, mulți cetățeni ruși și-ar dori ca el să acționeze mai dur, mai hotărât și mai aspru.

Bine cunoscutul calm al lui Putin, înclinarea lui spre anumite soluții treptate și căutarea unui compromise, abilitatea de a nu da frâu liber emoțiilor în situațiile care te-ar face foc și pară, provoacă respect, însă unele forțe interpretează acest comportament ca manifestarea slăbiciunii, iar uneori chiar o trădare a intereselor naționale. Îndeosebi, acest lucru vizează problemele politice interne, în care, în opinia unor extra-patrioți, președintele rus, de mulți ani, dă dovadă de prea multă blândețe și șovăială.

Din fericire, majoritatea cetățenilor țării conștientizează prea bune înțelepciunea și corectitudinea strategică a abordării lui Putin. Însă, orice situație, când Moscova brusc renunța la un discurs moderat și pașnic și recurge la un anumit demers, provoacă temeri, pentru că e un semn al unor situații extraordinare, care pot fi urmare de cele mai neașteptate evenimente și schimbări radicale.

Vinerea trecută Rusia a procedat anume așa – nu în zadar în comentariile experților legate de publicarea proiectelor MAE a tratatelor cu SUA și NATO figurează regula astfel de formulări precum “linie roșie” și chiar “notă ultimativă”, în intonații pe alocuri se simte o incertitudine și îngrijorare.

Și acest lucru se întâmplă deloc întâmplător. Statul rus a făcut ceea ce au așteptat alții de la el, iar unele forțe politice au solicitat – mulți ani la rândul. Însă acest pas vine în contradicție flagrantă cu direcția tradițională a politicii noastre externe, ceea ce reprezintă un semnal clar că se întâmplă ceva ieșit din comun. Așa cum este vorba de niște chestiuni militare, există tot mai multe motive de îngrijorare.

Situația este agravată de faptul că de opt ani relațiile dintre Rusia și Occident reprezintă o succesiune de crize acute. Mediul politic extern toxic, cu acuzații stridente în adresa Moscova de toate păcatele a devenit atât de comună, încât se caută explicații retroactive pentru un pas la care a recurs conducerea statului. De ce nu ne-au acuzat acum o jumătate de an, când în Occident se declanșase o isterie mediatică și politică, de acțiuni agresive în raport cu Ucraina? De ce după cazul Skripal sau Boeingului doborât deasupra Donbasului sau după acuzațiile de utilizare a armelor chimice în Siria? De ce anume acum? Ce s-a schimbat între timp și la ce ar trebui să ne așteptăm?

Răspunsurile la aceste întrebări au mai multe straturi și diverse aspecte.

Însă, se creează impresia că factorul determinat de această dată a devenit cu nu doar relațiile Rusiei cu Occidentul, cât situația la nivel mondial – în special, în sfera economică, nu cea politică. Pentru că toată esența hegemoniei globale a SUA este concentrată în sfera economică – ei sunt marele beneficiar al sistemului existent, obțin beneficii, incomparabile cu investițiile făcute.

Iată că, probabil, principalul eveniment al anului 2021 a devenit trecerea într-o fază deschisă a crizei globale care acoperă planeta, iar declanșarea ei a început chiar în Occident.

Structurile de reglementare și financiare ale SUA și ale statelor europene au renunțat să-i mai convingă pe cetățeni că rata înaltă a inflației este un fenomen de scurtă durată și în curând se va reveni la normal. Se întrerup lanțurile tradiționale de producție și logistică, penuria de mărfuri în tot mai multe poziții devine o parte a vieții de zi cu zi. Sfera energetică este cuprinsă de criză, iar prețurile la resurse energetice ating noi recorduri, ceea ce se reflectă asupra veniturile cetățenilor de rând. Specialiștii în agricultură cu groază prezic în noul an o criză alimentară globală, din cauza deficitului de îngrășăminte. Pe principalele burse ale planetei sunt umflate bule imense. Lista problemelor poate fi extinsă la nesfârșit.

Uneori sunt emise opinii că în tot ceea ce se întâmplă nu există nimic deosebit, pentru că recesiunea ciclică reprezintă o parte indispensabilă a vieții economice. Spre exemplu, anii 70 au fost dificile pentru Occident, care trăia pe atunci ani în șir în condițiile unei inflații înalte – apropo, azi nu a fost atins acel nivel. Iar în perioada crizei 2008-2009 au fost suficiente “Casandre”, care au prezis prăbușirea iminentă a dolarului – însă totul s-a rezolvat, într-o măsura mai mică sau mai mare.

Într-o situație obișnuită aceste argumente într-adevăr ar putea fi convingătoare. Însă problema este că trăim într-o situație cu totul neobișnuită: sistemul economic global și-a epuizat complet potențialul de dezvoltare într-un format normal. Acum, în fiecare an, în fiecare lună și chiar în fiecare zi păstrarea unui status quo, Occidentul, în calitatea lui de principalul beneficiar, este nevoit să recurgă la măsuri extraordinare. Printre principalele măsuri a devenit politica de relaxare cantitativă, lansată anume pentru depășirea crizei din 2009-2009 și care a amânat (dar nu a anulat) prăbușirea sistemului occidentalocentric. Mai mult decât atât, printre economiști este populară convingerea că prin acest pas Occidentul nu doar a amânat inevitabilul, dar și-a asigurat și o prăbușire catastrofică.

Nivelul înalt al infleației și alte probleme menționat, reprezintă anume un semn al modului în care masa valutară colosală, injectată în economia mondială și care nu este susținută de nimic, iese de sub controlul organelor regulatorii ale Europei și SUA. Situația evoluează conform unei logici autonome, ignorând măsurile administrative ale structurilor responsabile.

Dacă lucrurile stau așa, în fața Rusiei (precum și a Chinei și alte putere care lucrează pentru transformarea sistemului mondial) apare în față o sarcină dublă.

Pe de o parte, în fața lor se deschid mai multe oportunități pentru accelerarea răsturnării SUA de pe tronul global prin intensificarea presiunilor asupra lor. Pentru că, odată ce slăbirea Occidentului a început cu mult timp în urmă, procesul a ajuns la un alt nivel, prin urmare, ar fi stupid să nu se profite de această șansă.

E mai mult decât actual, pentru că din partea noastră s-a încheiat procesul de creare a propriilor alternative la cele occidentale, a mecanismelor strategice și a procedurilor, necesare pentru funcționarea stabilă a economiei naționale și a relațiilor cu alte state. Fie e vorba de producția de mărfuri, circulația mijloacelor, plățile, răspândirea informației, coordonarea intereselor și multe-multe altele.

Pe de altă parte, situația actuală sporește anumite riscuri, inclusiv cele militare, pentru că e lucru știut – o fiară strânsă la colți devine mai periculoasă. Iar luând în considerație degradarea elitelor occidentale, dintre care o mare parte nu s-a ciocnit personal cu provocări majore și nu cunoaște nimic, în afară de cariera oficiilor, nu putem exclude recurgere la anumite decizii și anumiți pași inadecvați din partea lor.

Dacă ar fi să examinăm inițiativele Moscovei din acest punct de vedere, devine evident că proiectele făcute publice de acorduri cu SUA și NATO, precum și declarațiile oficialilor ruși, sunt îndreptate spre rezolvarea ambelor probleme.

În primul rând, și prin esența, și prin forma lor, ele reprezintă nu atât niște propuneri pentru discuții, ci într-adevăr un ultimatum – cererea de capitulare necondiționată. Ele nu presupun că Occidentul ar ieși din situație fără a-și pierde fața – cu excepția faptului de a rămâne ferm pe poziția, iar în cele din urmă să declanșeze un război cu Rusia. Judecând după agitațiile de acolo, ei conștientizează prea bine acest lucru.

În al doilea rând, anume concentrarea maximă pe problemele de ordin militar și discursul extrem de dur al Moscovei subliniază că Rusia este gata – moral, tehnic și toate celelalte privințe de orice evoluție a situației. Iar reputația acumulată anii precedenți confirmă că rușii nu vor ezita și chiar vor utiliza armele în cazul în care vor considera necesar.

Aici ar trebui să amintit cuvintele lui Vladimir Putin, care declarase direct în această vară că în cazul în care Rusia ar fi scufundat distrugătorul britanic, care a recurs la o provocare la țărmurile Crimeei, nu ar fi urmat niciun fel de urmări grave: dacă nu luăm în considerație isteriile din presa internațională. Fără dubii, statele majore din Vest își verifică obiectivele militare ale NATO și planurile de operațiuni la frontierele rusești, conștientizând că în cazul în care Moscova va considera unele dintre acestea provocări antirusești și „vor lua măsuri”, acestea nu vor reprezenta un casus belli – în schimba va determina alianța să se retragă de acolo, cu coada între picioare.

Presiunea dură a Rusiei anume în domeniul militar este îndreptată spre domolirea celor mai înfierbântate minți din Occident, care, probabil, presupun că recurgerea la măsuri militare împotriva țării noastre ar putea deveni o soluție pentru depășirea crizei globale, din contul Rusiei. Așa cum s-a întâmplat în urma Primului și celui De-Al Doilea Război Mondial din secolul trecut.

Nu. De această dată Occidentul va fi cel care va plăti.