Apropo, Rusia nu a rămas datoare. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a făcut o declarație extrem de incisivă, suspectând Republica Cehă de faptul că a încălcat normele acordurilor internaționale. În special, vorbim despre un acord de comerț cu arme - declarații făcute de Praga prea despre depozitele de arme din Vrbetica, unde au avut loc exploziile în 2014 sunt prea „confuze” și „emoționale, nu foarte articulate”.
Cum așa agenți speciali? Iarăși agenți speciali?
Ceea ce se întâmplă provoacă sentimente ambigui. Pe de o parte, este imposibil să nu observăm o înăsprire semnificativă a poziției autorităților ruse în comparație cu evenimentele de la mijlocul anilor 2010. La acea vreme, mulți erau iritați de retorica puternic pacifistă a Moscovei din seria „Băieți, haideți să trăim în prietenie”, în care unii au reușit chiar să discearnă disponibilitatea pentru concesii și chiar de abdicare. Deci, în circumstanțele actuale, duritatea Moscovei în declarațiile publice generează un larg sprijin public.
Pe de altă parte, în Rusia însăși, există destui cetățeni nemulțumiți care consideră că duritatea actuală a Kremlinului este insuficientă - pur și simplu pentru că Occidentul demonstrează un astfel de nivel de absurditate și rusofobie încât pare inutil și inoportun să continui orice, chiar și dialogul cel mai aprins. În situația actuală, li se pare cel mai corect să abandoneze complet orice interacțiune și dialog cu Occidentul, până la ruperea relațiilor diplomatice - până când acea parte va redeveni rațională și adecvată.
Această poziție este de înțeles. Ce și de ce să vorbim cu state care multiplică povești despre aceeași doi "agenți speciali Petrov și Boshirov", care îi otrăvesc pe Skripali în Anglia și aruncă în aer depozitele de arme din Republica Cehă, precum și despre uimitorul agent de război chimic Novichok, care este folosit masiv de Kremlin, dar incapabil să omoare pe cineva?
Deci, la nivelul emoțiilor, astfel de considerații sunt de înțelese, dar la o examinare rațională ele nu mai sunt corecte.
În discuțiile pe internet, există un fenomen numit „Legea lui Godwin”. Potrivit acestuia, oricine a fost primul care a comparat adversarii cu naziștii sau Hitler a pierdut - pur și simplu pentru că apelarea la acest argument înseamnă că disputatul nu avea alte argumente.
Ceva similar se poate spune și despre politică: întreruperea relațiilor diplomatice este ultimul instrument din setul de politică externă (atunci rămân cele mai radicale opțiuni, cum ar fi armata). Și deseori trădează slăbiciunea țării care a recurs la el, mai degrabă decât puterea ei.
Și dacă este să privim situația tocmai din punctul de vedere al acestui set de instrumente de politică externă, care se află la dispoziția tuturor părților implicate, atunci ceea ce se întâmplă apare într-o lumină foarte curioasă și clarificatoare.
Rusia joacă pe termen lung
Concluzia este că Occidentul și-a epuizat pur și simplu posibilitățile de a pune presiune pe Rusia - și acum este obligat să recurgă la pași care par, cel puțin, ciudați, iar cel mult cel mult - delir greu. Nu, desigur, în teorie există încă o mulțime de acțiuni și decizii care ar putea fi folosite împotriva Moscovei, dar este evident că, atunci când sunt aplicate realității, acestea sunt inacceptabile pentru partenerii occidentali.
Poate cel mai izbitor exemplu în acest sens este situația cunoscutului sistem de plăți internaționale SWIFT. De mulți ani, anumite forțe cer ca Rusia să fie deconectată de la ea. În acest timp, Federația Rusă și-a construit propriul sistem de comunicații financiare, în urma căruia, chiar dacă are loc o astfel de deconectare, nu va avea consecințe fatale. Cu toate acestea, în ciuda tuturor crizelor și acuzațiilor aduse Moscovei, care este acuzată de cele mai fantasmagorice crime, Occidentul nu deconectează Rusia de la SWIFT. Cel mai probabil, i-ar părea foarte rău pentru banii pe care îi va pierde în acest caz.
Se poate ghici doar de ce s-au ghidat Statele Unite și Europa atunci, în 2014, când a apărut o criză în relațiile cu Federația Rusă, au intrat imediat cu cele mai grei ași pe care îi aveau în mână. Era vorba atât de isteria din mass-media și rusofobiei politice, cât și pașilor antirusești specifici, cum ar fi sancțiunile sectoriale, care au fost într-adevăr dureroase la momentul introducerii pentru anumite sectoare ale economiei ruse, dar acum situația s-a schimbat oarecum.
În mare, acest lucru explică actuala politică occidentală ciudată, aparent absurdă, care combină retorica agresivă, acuzațiile ridicole și restricțiile care nu sunt împovărătoare pentru Moscova. Occidentul și-a epuizat, pur și simplu, măsurile acceptabile de influență asupra Rusiei și este obligat să alerge de-a lungul vechii piste pentru fiecare an, de fiecare dată arătând mai ridicol și, pur și simplu, mai prost.
În același timp, în arsenalul Rusiei rămâne un stoc mult mai mare de instrumente. Nu în ultimul rând, acest lucru este legat de faptul că conducerea statului rus nu se grăbește să arunce pe masă politicii mondiale așii de care dispune, ci preferă să joace o partidă politică cu bătaie lungă.
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.
