Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Vacanța elevilor, o pleașcă pe capul lui Cîmpeanu: s-a ales cu plângere!

© Inquam Photos / OCTAV GANEASorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.10.2021
Abonare
La Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost depusă o plângere de către trei organizații neguvernamentale. Printre acuzații se numără discriminarea inacceptabilă între elevii din sistemul public și cei de la privat.
BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. Trei asociații non-guvernamentale - Asociația Mame pentru Mame, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FePAL) și Asociația Elevilor din Constanța – au depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Acțiunea este îndreptată împotriva Ministerului Educației, reprezentat de ministrul Sorin Cîmpeanu, secretarului de stat Raed Arafat, coordonatorul CNSU, respectiv Guvernului României, reprezentat de premierul Florin Cîțu.
Reclamanții spun că este o discriminare inacceptabilă faptul că autorităţile au decis exercitarea dreptului la educaţie în condiţii inegale, având în vedere ca elevii din sistemul privat vor dobândi mai multe informaţii, pe de-o parte, iar pe de altă parte le este asigurată şi o predictibilitate şi o previzibilitate cu privire la parcursul educațional.
Școală în regim online - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.09.2021
Educație
Mai multe școli și grădinițe intră în online din cauza infectărilor de COVID în creștere
În același timp, susțin ONG-urile, elevii din sistemul public nu se pot bucura de aceleaşi condiţii de învăţământ, ”deşi peste 2 milioane de elevi din școlile de stat au demonstrate deja că pot învăţa şi în format online”.
Organizațiile non-guvernamentale susțin că se folosește un dublu standard între școlile publice și cele private și impunerea unei vacanțe forțate, neplanificate şi care va fi decontată exclusiv de copiii din sistemul public din vacanţa de iarnă, ceea ce le afectează sănătatea psiho- emoţională şi parcursul educațional sub mai multe aspecte.
Semnatarii reclamației solicită autorităților care se fac vinovate de această discriminare să remedieze de urgență situația și mâine, 29 octombrie 2021, la ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență să anuleze vacanța forțată din sistemul public de învățământ iar de luni, 1 noiembrie 2021, școlile care pot desfășura orele online să își reia cursurile în acest format.
Fluxul de știri
0