Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Când va avea loc vizita președintelui Moldovei la Moscova: Răspunsul Maiei Sandu

© Sputnik / Natalia Seliverstova / Accesați arhiva multimediaLe Kremlin de Moscou
Le Kremlin de Moscou - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.10.2021
Abonare
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost întrebată de jurnaliști dacă are planificată o vizită la Moscova și de ce nu a întreprins-o până acum.
CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Șeful statului a precizat că o întâlnire la nivel de președinți ai Republicii Moldova și Federației Ruse va avea loc abia după ce se vor înregistra progrese în mai multe chestiuni de pe agenda bilaterală.
„Am avut mai multe discuții cu reprezentanți ai Federației Ruse, în special cu domnul Kozak. Înțelegerea noastră a fost că înainte să discutăm despre o întâlnire la nivelul președinților este nevoie să înregistrăm progrese în rezolvarea subiectelor de pe agendă. Și acest lucru este împărtășit de ambele părți. E nevoie să facem pași concreți ca să înregistrăm aceste progrese”, a spus Maia Sandu.
Șeful statului Maia Sandu a mai declarat că a discutat la telefon cu șeful adjunct al administrației președinției Federației Ruse Dmitri Kozak despre criza gazelor.
„Personal am avut discuție telefonică cu domnul Kozak, pentru a facilita negocierile care au loc acum la Sankt Petersburg cu Gazprom”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu a convocat astăzi Consiliul Suprem de Securitate în contextul crizei gazelor, având în vedere că actualul contract cu Gazprom expiră în 31 octombrie, iar un alt contract pe termen lung nu a fost încă semnat.
Fluxul de știri
0