Gazul rusesc ne fură viitorul european? Cinism în stil moldovenesc

Criza energetică care a atins și Republica Moldova scoate le iveală un subiect care a fost ținut sub preș o perioadă îndelungată, în ideea că între timp nu se poate întâmpla ceva imprevizibil, că problemele se vor rezolva de la sine.

Iată că ceea ce unii credeau că nu se va întâmpla a devenit realitate – țara riscă să rămână în plină iarnă nu doar fără gaze, ci poate și fără energie electrică.

Nu este o chestiune care ține strict de consumatorul mediu, care este în același timp și un cetățean cu dreptul de vot. Este o problemă care ține de întregul sistem economic și de sfera securității energetice, cu toate derivatele ei (inclusiv securitatea alimentară și supraviețuirea în perioada iernii). Din motive cu totul stranii, în discursurile publice autoritățile tratează problema prețului strict din perspectiva facturii pentru cetățenii de rând, adică ghidându-se de dorința de a nu-și pierde simpatizanții, dar mai puțin se discută despre efectele asupra competitivității economice pe plan internațional.

Republica Moldova nu-și poate permite luxul de a avea un preț la gaz “conform tuturor standardelor europene”, pentru că asta ar presupune un colaps economic total și iminent (pe lângă faptul că și în trecut ne venea greu să concurăm cu producătorii vestici). Dacă până și companiile occidentale falimentează din cauza prețului la gaz, ce să mai vorbim de producătorii moldoveni?

Însă în loc să se discute despre aceste aspecte fundamentale care țin de interesul național, ni se propun false opțiuni: parcursul european vs. gaz ieftin. Directorii de opinie trag un semnal de alarmă, chiar dacă oficialii moldoveni practic nici nu au demarat negocieri directe cu Moscova – “Rusia vrea să ne șantajeze!”, „Ne cere să renunțăm la visul european!”. Adică, toți vorbesc despre un ipotetic șantaj, cu utilizarea unor expresii metaforice, dar nimeni nu este în stare să enunțe clar și pe puncte care ar putea fi obiectul târgului. Poate că el nici nu există? Iar dacă există, în ce măsură afectează interesele noastre?

Cea mai frecventă idee enunțată în spațiul public este că Rusia vrea „să renunțăm la ideea integrării europene”, să ne subordoneze politica externă (dând drept exemplu reacțiile la participarea Maiei Sandu la Platforma Crimeea). E foarte straniu să vezi astfel de reflecții din partea unor oameni aparent cu capacități analitice, care ar trebui să-și enunțe un pic mai clar ideile.

Ce înseamnă – “să renunțăm la integrarea europeană”? Conceptul “integrării europene” este ceva foarte abstract și complex, iar în cazul în care ți s-ar cere să renunți la ceva, acest ceva trebuie să fie clar definit cu nume și prenume, să fie măsurabil, definibil și palpabil. Exact așa cum nu există o infracțiune fără niște componente ale infracțiunii. Expresiile de genul “vor să ne fure visul” funcționează doar în cazul celor naivi și stupizi.

Discuțiile de salon despre “idealurile și principiile europene”, care “nu pot fi trădate în schimbul unei bunăstări materiale”, sunt bune pentru tot felul de experți și ONG-iști care la sigur nu vor fi afectați de nicio criză – ei și-au asigurat un loc călduț, de unde pot îndemna în continuare masele să mai strângă cureaua “în numele unor idealuri”. Dar cu totul altceva este când vorbim de mediul de afaceri, de familii cu copii, de pensionari. Ei nu pot fi alimentați cu slogane pro-europene, ci cu lucruri concrete și materiale, acum și astăzi. O societate devine civilizată prin acces la resurse, cu ajutorul cărora își preschimbă viața, nu prin halucinații.

În ceea ce privește politica externă – dorința Moscovei de a conlucra cu un guvern care nu promovează o politică antirusească este cât se poate de firească. Culmea obrăzniciei este să promovezi o direcție ostilă, iar în același timp să ceri condiții preferențiale (așa cum fac ucrainenii) din partea celui pe care îl tratezi ca pe un inamic. Guvernul Serbiei, spre exemplu, și-a asumat și el o agenda de integrare europeană, cu toate acesta nu are nicio problemă în a coopera foarte bine cu Federația Rusă. Oare Moldova n-ar putea urma un astfel de exemplu? A forțat cineva Serbia să renunțe la “perspectivele europene”? Nu.

Ceea ce unii adepți ai vectorului antirusesc numesc “politica externă independentă” reprezintă în realitate o agendă sincronizată cu geopolitica SUA și UE, atașată intereselor Kievului. Moldova nu are și nu a avut niciodată o politică externă proprie. De pildă, participarea Maiei Sandu la așa-numita Platformă Crimeea nu are nicio tangență cu interesele naționale ale Republicii Moldova, ci este mai curând un gest de solidarizare a președintelui moldovean cu administrația Zelenski pe direcția sa antirusească. Ce a câștigat sau va avea de câștigat pe plan economic și politic Moldova de pe urma unei alieri cu Ucraina, țară care a devenit o durere de cap până și pentru Europa de Vest? Sau poate aici este vorba strict de PR personal al Maiei Sandu, în calitatea ei de lider politic, pentru a convinge odată în plus Occidentul că este dispusă să-și sacrifice țara de dragul intereselor geopolitice ale UE și SUA, motiv pentru care merită să fie susținută în luptele sale politice interne.

Pur teoretic, o politică antirusească poate ar avea dreptul la existență, dar cu o condiție – aceasta trebuie să aducă mai multe beneficii decât daune. Însă în cazul Moldovei nu există niciun fel de dividende și nici nu pot fi. Oare poate fi considerat independent un stat care își taie craca de sub picioare, își trage un glonț în picior, adică – acționează împotriva propriilor interese vitale?

Interesul național al Republicii Moldova poate fi definit doar prin următorii parametri: accesul la resurse energetice cât mai ieftine și asigurarea competitivității economice, care ar contribui la bunăstarea tuturor cetățenilor. Implicit, o creștere a nivelului de trai presupune și o reducere a fenomenului corupției. Acesta este algoritmul logic și rațional al unei evoluții firești, nu poveștile cu abstractele „principii și valori europene”.

Pur și simplu, nu poți pretinde că îți duci poporul spre Europa, dar în același timp să-l cobori la nivelul Somaliei. Ar fi culmea cinismului și o adevărată trădare a oamenilor care ți-au încredințat soarta.