Ucrainizarea forțată din perspectivă juridică

30 de ani, din perspectivă istorică, nu sunt decât o clipă. Pentru Ucraina însă, înseamnă întreaga sa perioadă de existență, ca stat independent.

Olga Suharevskaia, expert în politică externă, jurist – pentru Sputnik

Este greu să găsești însă o altă țară în lume care a reușit „performanța”, ca, într-un timp atât de scurt, să se transforme din una dintre cele mai dezvoltate țări europene în una măcinată de un război civil, care a pierdut o parte din teritoriul național și se confruntă cu un colaps economic. Un rol important în acest proces l-a jucat ucrainizarea forțată. Dacă cineva crede că etnocidul populației de limbă rusă a început odată cu revoluțiile colorate din 2004 și 2014, se înșală amarnic.

Cum a început totul

În timpul destrămării Uniunii Sovietice, populația actualei Ucraine era, în mare parte, rusofonă. Limba ucraineană era utilizată pe larg doar regiunile de vest ale țării. Odată cu „lupta pentru independență”, când au început să circule „trenurile prieteniei” pline cu naționaliști galițieni, vorbitorii de rusă se așteptau îngrijorați ca Ucraina să se transforme într-un stat naționalist.

În 1991, Leonid Kravciuk asigura populația: „În niciun caz, nu va fi permisă ucrainizarea forțată a rușilor. Orice tentativă de discriminare pe criterii etnice va fi curmată foarte hotărât”. Lumea i-a dat crezare, din păcate, și a susținut Independența.

Încălcarea acestor promisiuni a început când încă nu se uscase bine cerneala de pe acordul de destrămare a Uniunii Sovietice, semnat la Belovezhskaya Pushcha. Acest lucru se vede după dinamica ucrainizării sistemului de învățământ. Asta deoarece, imediat după declararea independenței, toate universitățile au fost obligate să treacă la predarea în ucraineană.

În 1996, sub presiunea naționaliștilor, a fost adoptată Constituția, iar articolul 10 stipula că ucraineana este singura limbă de stat. Ca variantă de compromis, punctul 2 al aceluiași articol garanta buna funcționare și a limbii ruse. Până în 2012, a rămas în vigoare legea cu privire la funcționarea limbilor, de pe vremea RSS Ucraineană, adoptată în 1989, conform căreia, rusa avea statut de limbă de comunicare interetnică.

Însă pentru adepții ucrainizării nu conta nici legea, nici Constituția. Deja în 1997, președintele de atunci Leonid Kucima a dat startul ucrainizării în masă în toate sferele de activitate la nivel legislativ. Un detaliu curios: anume prin semnătura lui Kucima a prins viață ideea „filologiei punitive”, care a devenit o realitate a Ucrainei moderne. Atunci, a apărut un proiect de lege „privind dezvoltarea și utilizarea limbilor pe teritoriul Ucrainei”, care stabilea amenzi și lipsea de licență instituțiile de informare în masă care difuzau în altă limbă decât cea de stat.

În 1999, Curtea Constituțională a pus punct la disputele de ordin lingvistic, după ce a dat o interpretare oficială a Articolului 10, care spune că limba urcaineană, în calitate de limbă de stat, este obligatorie pe întreg teritoriul Ucrainei, nu doar la nivelul puterii administrative, dar și în celelalte domenii publice.

Ca urmare, spre anul 2012, când deputații Vadim Kolesnicenko și Serghei Kivalov au elaborat o nouă lege cu privire la funcționarea limbilor, legile care discriminau limba rusă erau peste 70 la număr, iar actele normative ajungeau la câteva mii. Amintim că acest lucru se făcea în pofida legii supreme, dar a legii privind funcționarea limbilor, rămasă din perioada sovietică.

Legea Kivalov-Kolesnicenko venea în contradicție flagrantă față de cea anterioară, cu toate acestea oferea posibilitatea ca limba rusă să fie declarată limbă regională, fapt de care s-au folosit administrațiile locale din unele regiuni sud-estul Ucrainei. Dar lovitura de stat din 2014 a pus punct la toate.

De la ucrainizare, la etnocid

În fostul spațiu sovietic circulă o glumă, potrivit căreia, o legislație restrictivă este compensată prin lipsa obligativității de a fi respectată ad literam. Până nu demult, exact așa era. Oamenii își „jucau partitura”, pronunțând formal câteva fraze în ucraineană, la evenimentele publice, iar apoi continuau să vorbească în rusă.

În acest context, naționaliștii o făceau cinic pe mirații: „Despre ce discriminare vorbiți? Cine vă interzice să vorbiți rusește?” Între timp, pregăteau proiecte de legi draconice, care prevedeau crearea unor inspectori „de limbi”, interzicerea totală a comunicării în limba rusă în toarte domeniile de activitate, tragerea la răspundere penală pentru „insultarea limbii” și aplicarea amenzilor. Ceea ce a promulgat Piotr Poroșenko, în timpul guvernării sale, se afla în Rada Supremă încă din anul 2005.

După lovitura de stat, numită fariseic „revoluția demnității”, ucrainizarea a căpătat caracter de etnocid sistemic.

Acestea nu sunt vorbe goale. Conform deciziei adoptate la Conferința UNESCO pe tema etnocidului și dezvoltării etnice în America Latină (San Jose, 1981), etnocid înseamnă „situația în care unui grup etnic i se interzice dreptul de a avea, de a dezvolta și de a răspândi propria cultură sau limbă”.

În Ucraina, regimul de după Maidan a elaborat un întreg sistem legislativ, care le interzice expres tuturor grupurilor etnice din țară, cu excepția minorităților din Crimeea, să folosească și să-și dezvolte propriile limbi. De altfel, întregul sistem de drept este construit în așa fel, încât de anihilare și discriminare are parte anume limba rusă.

Așadar, în conformitate cu legea privind învățământul secundar, minoritarii a căror limbă se numără printre limbile oficiale ale UE, beneficiază de instruire de bază în limba stat, în proporție de 20% în clasa a cincea și de până la 40%, în clasa a noua. Alte minorități etnice, în special rușii, desigur, sunt instruiți în ucraineană în proporție de 80% din perioada de studii. Această delimitare a minorităților pe criterii de inferioritate a apărut ca urmare a poziției duplicitare a APCE și presiunilor din partea țărilor membre ale UE. Este suficient să atragem atenția că, începând cu luna septembrie 2020, școlile cu predare în rusă au fost toate desființate.

Legea cu privire la limba de stat a dus la cazuri de hărțuire în masă de către „activiști” a muncitorilor obișnuiți, denunțuri pe numele lor din partea inspectorilor de limbă, ajungând astfel să fie amendați sau chiar concediați.

Dacă mai adăugăm la asta riscul de a ajunge după gratii pentru o lungă perioadă de timp, pentru atentat la integritatea teritorială a Ucrainei, susținerea terorismului și trădare de patrie, doar pentru simplul că manifești simpatie Rusia și „lumea rusă”, devine evident că să fii rus în Ucraina presupune o manifestare de mare curaj.

Faptul că oamenii se tem să se numească ruși îl demonstrează studiile sociologice. Dacă în 1989, în Ucraina se identificau ca ruși 22,1% din populație, în 2001, numărul lor a scăzut la 17,3, iar în 2018, au ajuns la doar 6 la sută din total. Se mai observă tendința de a masca identitatea rusească sub noțiunea de „polietnic”. Doar 39% din oameni care își spun ruși și-au declarat public identitatea. Alți 30% la sută din ruși spun că se identifică cu mai multe naționalități.

Ucrainizare = degradare

În pofida ucrainizării forțate, care durează decenii și care a luat proporțiile unor represiuni deschise, Ucraina rămâne o țară rusofonă. Conform datelor ultimului sondaj de opinie, realizat de Centrul de monitorizare socială, doar 31,9% din cetățenii țării vorbesc acasă doar în ucraineană. Și acesta este un sondaj oficial. Și mai reprezentative sunt datele Google, conform cărora, în 2019, ponderea cererilor în limbile rusă, ucraineană și engleză era de 86%, 10%, respectiv, 4%. Acesta este un indicator care arată în ce limbă vorbesc oamenii în realitate, atunci când sunt departe de ochii inspectorilor de limbă și a sociologilor de curte

Obligativitatea de a vorbi și învăța în altă limbă decât cea maternă se răsfrânge asupra calității studiilor. În 2018, Ucraina a fost testată de organizația internațională de evaluare a elevilor PISA. Dacă e să comparăm punctajul obținut de Ucraina și Rusia, avem următorul tablou: citirea – 466 pentru Ucraina și 479 pentru Rusia, matematica – 453 și, respectiv, 488 de puncte, științele reale – 469 și 478. În linii mari, elevii din Ucraina au rămas cu un an în urma celor din Rusia.

Următoarea evaluare va avea loc în 2021 și va putea fi observată dinamica. Dar ceea ce este cel mai reprezentativ este că elevii ucraineni pică pe capete examenele la limba „maternă”. În 2018, 14,5% dintre absolvenți nu au trecut evaluarea externă la Limba și Literatura Ucraineană și 14,19 la sută – la Istorie.

Nu e nimic de mirare. Potrivit lingvistului Evghenii Vereșciaghin, studierea la vârstă fragedă (până la 14 ani) nu în limba maternă, ci într-o limbă străină greu de înțeles, ineficientă în privința însușirii propriu-zisă a limbii, nemaivorbind de înțelegerea sensului disciplinei studiate. Mai mult, acest lucru este periculos pentru dezvoltarea psihică a copilului, deoarece el nu-și poate pune în valoare potențialul în fața pedagogului. Ca urmare, există riscul apariției retardului mental, incapacității de învățare, lingopsihozei, nevrozei și tulburărilor psihosomatice. Poate anume din această cauză există atât de mulți „activiști” în Ucraina?

Emigrarea în masă a cetățenilor ucraineni în Rusia demonstrează „popularitatea” ucrainizării. Din 2014, până în prima jumătate a anului 2021, peste un milion de locuitori din Ucraina au obținut cetățenie rusească. De altfel, în 2018, când cetățenia rusească nu era încă acordată locuitorilor din Donețk și Lugansk, numărul cetățenilor ruși de origine ucraineană a crescut cu jumătate de milion.

***

Cel mai mare paradox constă în faptul că nimic nu amenință limba ucraineană. În condițiile în care o treime din populație o vorbește, este clar că ea nu va dispărea. Bineînțeles că acești oameni au dreptul să se informeze, să învețe și să beneficieze de servicii publice în limba maternă.

Iar deschiderea pentru limba ucraineană, ca mijloc de comunicare, de obținere a informațiilor etc. a vorbitorilor altor limbi nu depinde de măsuri represive, ci de calitatea conținutului și oportunitățile pe care le oferă limba de stat.

Cele trei decenii de etnocid nu a dus la schimbarea peisajului lingvistic, ci la război civil. Evident, este timpul de făcut concluzii.