”Succesul” de la Roșia Montană… este al cui? Dar eșecul?

Toată lumea se felicită și se împăunează cu succesul de la UNESCO privind Roșia Montană – dar sunt câteva motive pentru care ar trebui să ne fie teamă

BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Lipsită de repere clare și corecte, opinia publică românească sare din extaz în agonie și viceversa, fără vreun argument clar înțeles. Se bucură sau se supără fără să treacă prin filtrul gândirii semnalul pe care îl primește.

Cazul ”Roșia Montană” este ceva de acest tip, în care actualmente lumea se bucură pentru că UNESCO a inclus situl antic în Patrimoniul Mondial.

Fără a mă referi la procesul de la Tribunalul din Washington, în care României i se cer despăgubiri colosale de către firma care începuse exploatarea aurului, mă voi referi la reacții din zona politică – internă și externă. Pentru că sunt unele aspecte mai importante decât banii, mai ales în perspectivă.

Văd manifestări de bucurie și/sau declarații pompoase de la PNL și Iohannis – deși partidul în cauză, mă refer la coloana care îl susține pe Cîțu, provine din PDL-ul care, pe vremea lui Băsescu, susținea exploatarea aurului, nu înscrierea în UNESCO!

Și PSD-ul lui Ciolacu uită că manifestanții care ”uniți, salvau” Roșia Montană, la fel de uniți îl huiduiau pe Ponta, premierul și președintele PSD!

Dan Barna, cu a sa pronunție amintind de mersul pe jantă, jubilează și spune că e meritul ”noii generații de politicieni”, dar și că e un prilej pentru localnici de a dezvolta turismul acolo – cine știe, poate transformând Roșia într-o veritabilă capitală a turismului central european!

Eu nu îmi aduc aminte de Dan Barna din vremea manifestațiilor – cred că era ocupat cu contractele cu CJ Teleorman pe vremea aceea - dar știu unii dintre înfocații susținători ai USR de mai târziu acuzau implicarea lui Soros în proteste! Și mai știu că un veritabil militant pentru Roșia Montană, Mihai Goțiu, a fost marginalizat în USR.

În schimb, știu mai mulți oameni, ecologiști adevărați – și moți direct interesați ca zona lor să nu fie pustiită cu cianuri – s-au opus cu adevărat exploatărilor, atunci când toată presa și mulți politicieni erau plătiți de cei ce aveau interese să exploateze.

Ei bine, da, acelor oameni din Apuseni, lor li se cuvine să se bucure azi! Și unor bucureșteni inimoși, idealiști… Dar, atenție, ei nu au ieșit acum… ca păduchii în față!

Cât despre îngrijorările mele… ei bine acestea sunt în număr de trei. Prima este vechiul ”Timeo Danaos et dona ferentes” – mă tem de greci chiar și atunci când aduc daruri. Dar de data asta nu e vorba de greci, ci de organismele internaționale, care fac ”daruri” României. Poate greșesc, poate sunt eu exagerat.

A doua este bucuria excesivă a USR, un partid considerat de câțiva analiști și politicieni valoroși drept un ”pericol pentru România” și o grupare antinațională. Cu alte cuvinte, mă tem de motivele reale ale bucuriei unei asemenea grupări. Din nou spune - poate greșesc, poate sunt eu exagerat.

A trei – și poate cel mai întemeiat motiv de teamă! - este că decizia de azi se suprapune exact peste dorința manifestată de la Budapesta!

”Rezerva de aur a Ungariei este în prezent de 94,5 tone. Prin urmare, să sperăm, cel puțin până când roata morii de aur a istoriei se va întoarce, că cele 300 tone de aur şi 1.600 tone argint vor rămâne în pământul natal, respectiv resursele de platină și molibden pe care le exploatează companiile străine”, a scris luni Magyar Nemzet, puternicul cotidian pro-guvernamental. Cantitățile menționate se referă, desigur, la depozitele estimate de la Roșia Montană.

Îl respect și îl prețuiesc enorm pe Orban Viktor, la fel și pe cei din echipa sa – dar știu că, în patriotismul lor este inclus și ceva periculos pentru România. O Românie rezultată în urma Trianonului, pe care ei îl contestă și îl socotesc o zi de doliu, dorind anularea efectelor sale.

De aceea, faptul că decizia UNESCO se suprapune peste năzuința exprimată de Magyar Nemzet, ei bine asta mă face să mă tem mai mult decât de eventuale intenții ascunse ale USR sau ale unor entități internaționale.

Și, recunosc, am evitat până în final să menționez o altă temere: aceea de neseriozitatea românească, de dezbinare a toate distructivă – și de trădarea propriilor interese de către conaționalii noștri.

În concluzie, mărturisesc, nu știu dacă să mă bucur sau să mă tem pentru ”succesul” de la UNESCO privind Roșia Montană! Aș vrea mai întâi să mă dumiresc cui i s-ar putea atribui eșecul – ca să existe firescul echilibru, fără de care totul este doar o iluzie. ”Toată lumea râde, cântă și dansează” e doar un titlu de film. Nu e un fragment de realitate.

***

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis ieri ca peisajul minier Roşia Montană, inclusiv situl antic ale exploatării, să fie înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.