Minunatul mesaj de Înviere de la malul Mării: ”Creștinii devin și ei lumină!”

© Photo : Arhiepiscopia TomisuluiIPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului
IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.05.2021
Abonare
Cuvinte de neuitat transmise de Înviere de ÎPS Teodosie și vrednicii preoți ai Arhiepiscopiei Tomisului

BUCUREȘTI, 2 mai  - Sputnik. Este un fapt cert - ochii întregii țări s-au îndreptat către Arhiepiscopia Tomisului, așteptând predica Înalt Prea Sfințitului Teodosie.

Spectacolul magnific al aducerii Luminii Sfinte pe mare, în Portul Tomis, și procesiunea până la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța reprezintă, pentru cei ce însoțesc simbolul Învierii, o (re)găsire a Căii, a sinelui creștin. 

ÎPS Teodosie a făcut o paralelă între drumul Luminii  - și cel al încreștinătorului ținuturilor daco-getice, Sfântul Andrei.

”A venit Lumina din cer la Ierusalim - a ajuns aici la noi pe mare cum a ajuns acum aproape 2000 de ani cu Sfântul Andrei”, a spus ÎPS Teodosie. ”Sfântul Andrei se bucură acum din cer că îi păstrăm Lumina pe care a dus-o din Ţara Sfântă de la Mormântul Domnului, noi toți avem nevoie de această Lumină”.

Înaltul Prelat a subliniat: ”Aceasta e Sfințenia cea mare, aceasta e bucuria pentru Lumina Învierii Domnului ce alungă întunericul”.

Dar ce este Lumina Învierii? Eugen Tănăsescu, talentatul preot și publicist ce ține legătura Arhiepiscopiei Tomisului cu presa, scrie inspirat: 

”Lumina Învierii nu este altceva decât Însuși Hristos Cel Înviat. Într-o expresie mai teologală, Lumina Pascală este chip al Învierii Domnului. Chiar Hristos se auto-definește ca fiind lumina vieții: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Pe cale de consecință,  creștinii devin și ei lumină: „Voi sunteţi lumina lumii” spune Hristos mulțimilor care îl asculta predicând”.

Ori, poate că acesta este unul dintre ideile profunde transmise de ÎPS Teodosie și de vrednicii slujitori ai Domnului de la Arhiepiscopia Tomisului: creștinii devin și ei Lumină! Vorbe de neuitat!

Iată aici înregistrarea slujbei de Înviere, susținută de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului.

Fluxul de știri
0