BUCUREȘTI, 26 apr – Sputnik. Moscova va expulza un angajat al misiunii diplomatice italiene, în replică la acțiunile Romei, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei.
“Ambasadorul Italiei la Moscova, Pasquale Terracciano a fost invitat la sediul MAE al Rusiei, unde i-a fost înmânată nota ministerului cu privire la declararea persona non-grata a adjunctului atașatului militar, atașatul forțelor navale pe lângă ambasada Republicii Italiene în Federația Rusă, Curzio Pacifici”, a menționat diplomația rusă. Acesta urmează să părăsească teritoriul țării timp de 24 de ore.
De asemenea, MAE al Rusiei a calificat drept neprietenești și neîntemeiate acțiunile autorităților italiene.
La rândul său, Roma a declarat că decizia Moscovei este nedreaptă.
Pe 30 martie, carabinierii italieni au reținut un ofițer rus, acreditat pe lângă ambasada rusă de la Roma, și capitanul de rangul doi al forțelor navale ale Italiei, Valter Biot, acuzat de spionaj. Operațiunea a avut loc în timpul unei întrevederi secrete între cei doi, imediat după ce ofițerul italian a primit bani în schimbul unor documente secrete. Cetățeanul rus a evitat reținerea din cauza statutului său diplomatic. Biot a fost plasat sub arest.
Relațiile dintre Rusia și statele occidentale continuă să se înrăutățească. În ultimele săptămâni mai multe state au anunțat expulzarea diplomaților ruși, printre care SUA, Bulgaria, Ucraina, Cehia, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia și România.