Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Moldova, lecție de diplomație României! Rușine, epigoni ai lui Titulescu și Ștefan Andrei!

© Inquam Photos / Octav GaneaMaia Sandu și Klaus Iohannis
Maia Sandu și Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.04.2021
Abonare
Chișinăul arată că știe mai multă diplomație decât Bucureștiul – respectă și întărește relația cu cel mai investitor din lume, nu își bate joc de una dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Recent, s-a petrecut un fapt trecut sub tăcere de mass media, dar care spune multe despre cum vede diplomația de la Chișinău relația cu cel mai puternic investitor al lumii, China.

Bogdan Aurescu - Sputnik Moldova-România, 1920, 22.05.2020
Politică
Aurescu ascunde?! Scandal monstru la MAE! Ambasador băut la volan - accident și fugă!

Jurnalistul Dan Tomozei Dimian, jurnalistul român care lucrează în Beijing la Radio China Internațional, a transmis că ambasadorul Republicii Moldova în R.P. Chineză, E.S. Dumitru Braghiș, a prezentat, miercuri, Scrisoarea de acreditare președintelui Xi Jinping, în cadrul unei ceremonii la care au participat 29 de diplomați veniți la post în ultima perioadă.

Tomozei relatează că, în cadrul ceremoniei organizate la Marea Sală a Poporului din Beijing, președintele Xi Jinping ”a transmis cele mai calde urări de bine conducătorilor țărilor reprezentate de ambasadori, subliniind că în anul în care este marcat centenarul de la fondarea Partidului Comunist din China, autoritățile de la Beijing vor continua să pună în aplicare, cu fermitate, noua filozofie de dezvoltare și vor crea o nouă paradigmă de dezvoltare, astfel încât de dezvoltarea Chinei să beneficieze cât mai mult toate țările”.

Toate țările care… înțeleg să respecte și să mențină relația cu China! Ceea ce NU este cazul României, dar este cazul Moldovei!

Cine este ambasadorul Dumitru Braghiș? Cartea sa de vizită spune totul, despre cum înțelege să respecte Chișinăul relația cu Beijingul. Născut în 1957, Dumitru Braghiș este o personalitate cu mare experiență politică și diplomatică – specializat în relațiile cu Estul.

Braghiș a deținut funcția de prim-ministru al Republicii Moldova (1999–2001) și a fost Ambasador în Federația Rusă (Noiembrie 2015 – Martie 2017).

Daniel Tomozei Dimian evidențiază însă și un alt aspect important – un atu al ambasadorului Moldovei: ”De la momentul sosirii la post, Ambasadorul Dumitru Braghiș desfășoară o impresionantă activitate de cunoaștere și promovare a relațiilor bilaterale China – Republica Moldova, având deja marcate câteva zeci de acțiuni, vizite și semnări de acorduri bilaterale”.

Deci, DA, așa se reprezintă o țară în capitala unei superputeri - trimițând personalități importante, bine pregătite și cu merite recunoscute bilateral.

Pe când… România?

Relația României cu China este marcată de sabotarea firmelor chineze de stat, de atacuri virulente venite de la demnitari ai partidelor din Coaliția de guvernământ (cazul Pavel Popescu este fie patologic, fie demn de a fi cercetate de Servicii!), de susținere de către președinte și ministrul de Externe a politicilor anti-chineze americane.

În plus (de fapt, în mare minus!), România a menținut în funcție un ambasador, Vasilică Constantinescu, care s-a remarcat prin… accidente auto!

”Avem ambasador care se urcă beat la volan, face accident, distruge o mașină diplomatică și un autobuz, fuge de la locul accidentului, fiind băut, se ascunde în rezidența diplomatică”, îi relata Dan Tomozei lui Ion Cristoiu, anul trecut.

Reacția MAE român, întârziată, a fost că ”situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate”.

Sigur că da, cu aceeași seriozitate… de 1 an fără rezultate și măsuri concrete!

Dan Tomozei descrie relația româno-chineză ca fiind ”fracturată”, marcată de ”erorile de calcul pe care le observ în deciziile politice de la București”, dar și de ”gravele derapaje diplomatice ale României în China”.

De altfel, între pagina de socializare a lui Daniel Tomozei și cea a Ambasadei României la Beijing, ai dori ca ziaristul să fie reprezentantul țării noastre în China! Găsești relatări despre activități culturale, încurajarea colaborării bilaterale, demersuri constante pentru menținerea unei dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie!

De aceea spun – mica Moldovă dă o jenantă lecție de diplomație României lui Titulescu, Ștefan Andrei sau Adrian Năstase!

 

Fluxul de știri
0