BUCUREȘTI, 22 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Un scandal monstru este în acest moment pe cale de a se declanșa la Ministerul de Externe, după ce cunoscutul jurnalist român care lucrează la Beijing, la Radio China Internațional, Daniel Tomozei Dimian, a dezvăluit un fapt uluitor - ambasadorul României la Beijing ar fi comis un accident, fiind sub influența băuturilor alcoolice și ar fi fugit de la locul accidentului!
”Avem ambasador care se urcă beat la volan, face accident, distruge o mașină diplomatică și un autobuz, fuge de la locul accidentului, fiind băut, se ascunde în rezidența diplomatică”, i-a relatat Dan Tomozei lui Ion Cristoiu. ”Să ne spună MAE dacă i s-a întâmplat ceva, că asta s-a întâmplat acum câteva săptămâni” – a provocat jurnalistul ministerul condus de Bogdan Aurescu.
DC News reproduce și un răspuns pe care i l-a oferit MAE, o primă reacție… deși, așa cum spune Dan Tomozei, incidentul a avut loc acum câteva săptămâni!
”Cu privire la informațiile apărute în mass-media referitoare la implicarea ambasadorului României la Beijing într-un accident de circulație, fără victime, MAE precizează că situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate. În acest moment al cercetărilor, nu pot fi oferite informații suplimentare” a răspuns MAE , consemnează DC News.
Deci, MAE confirmă că știa de accident, dar nu a putut finaliza cercetările în câteva săptămâni – și nu a spus nimic presei? Nici președintelui? Dacă nu dădea Tomozei faptele în vileag, Aurescu ar fi ascuns totul, ar fi tăcut – așa cum a făcut în cazul scandalului din Germania?
Dar, nu s-a terminat - Dan Tomozei a plusat, arătând un alt aspect uluitor: ”Nu vreau să intru în detalii să vedeți ce reprezentare avem aici … să ai un ambasador care merge până la a pocni la modul fizic angajații...”.
Ori, dacă Dan Tomozei a aflat aceste aspecte șocante, este imposibil ca MAE să nu fi aflat! Dar ce măsuri a luat? Să nu se afle nimic!
Dan Tomozei a spus toate acestea într-un dialog cu Ion Cristoiu – ”o experiență interesantă să vorbesc (…) despre China de azi, despre ce înseamnă pandemia văzută din China, fără bruiajul american”.
”Să discut despre relația fracturată România-China, despre erorile de calcul pe care le observ în deciziile politice de la București, dar și despre gravele derapaje diplomatice ale României în China”, a scris Dan Tomozei, care a evidențiat și ”o mică parte din contribuția culturală extrem de valoroasă adusă de sinologii români și de româniștii chinezi, singura care va rămâne peste ani să contureze prietenia România-China”.
Iată, mai jos, excepționala discuție București – Beijing de pe ”Blogul lui Ion Cristoiu”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova