Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Rușine pentru Parlamentul României! A acceptat bătaia de joc impusă de Iohannis și SUA

© Sputnik / Miroslav RotariDragoș Dumitriu
Dragoș Dumitriu - Sputnik Moldova-România, 1920, 15.04.2021
Abonare
”Spălătorul său rufe murdare al lui Iohannis”, un spălător al creierelor noilor generații a fost acceptat de Parlament pentru a reprezenta România în cea mai dificilă misiune diplomatică, deși nu are nicio legătură cu această profesie

BUCUREȘTI, 15 aprilie – Sputnik. Nimic nu mai e de mirare când vine vorba de decăderea României. Ieri, Andrei Muraru, un personaj fără nicio legătură cu diplomația, propus ca ambasador în SUA, a fost audiat în Parlament și avizat de Comisiile de specialitate.

Andrei Muraru - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.02.2021
Andrei Muraru, DILETANTUL trimis ambasador în SUA, NU poate accepta funcția

Luat la ochi de ”patriarhul presei române”, Ion Cristoiu, care îl numește ”Spălătorul său rufe murdare al lui Iohannis”, Andrei Muraru a fost avizat fără nicio împotrivire, fără nici un comentariu negativ de parlamentarii din Comisiile de Politică Externă!

Culmea, dintre cei 6 viitori reprezentanți ai României audiați, Muraru a fost singurul care NU avea nicio legătură cu diplomația! Dar… va ocupa postul cel mai important și mai dificil! Iar parlamentarii au fost de acord cu asta!

Sigur, e un ins impus de Iohannis și SUA, care va face tot ceea e necesar pentru a se pune în aplicare politici străine de idealurile, istoria, tradițiile, credința românilor. Și, sigur, în mare SUA și în mic Iohannis impun tot și fac ce vor în fosta țară, actuala colonie România.

Dar, în nostalgia altor vremuri, nu pot să nu mă întreb cum e posibil ca parlamentarii PSD să fie de acord cu un ins care are la activ susținerea unor acuzații contra României și care este parte a unui sistem care a adus mari prejudicii țării, inclusiv în perioada ultimului mandat de premier PSD?

Uită PSD cum Iohannis atacă România, spunea că este nepregătită, chiar înaintea marelui examen – președinția Consiliului UE? Andrei Muraru era lângă Iohannis!

Vaccinul Johnson & Johnson - Sputnik Moldova-România, 1920, 15.04.2021
Vaccinul Johnson oprit în SUA încă o săptămână

Uită Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului, că a fost refuzat și tratat în mod jignitor de Iohannis când trebuia să fie numit ministru… și nu numai atunci? Andrei Muraru era lângă Iohannis!

Da, se pare că și PSD, dar și Titus Corlățean ”uită”! Sau, mai bine zis, ascultă de ordinul primit de peste ocean.

Presa a transmis că potrivit lui Corlăţean, ”au fost prestaţii bune, prestaţii solide ale ambasadorilor propuși, cu avize favorabile, cu misiuni importante, cu destinaţii importante”.

Vai de noi, dacă până și un om politic și un diplomat de calibrul fostului ministru de Externe, cel care a creat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, poate spune așa ceva! Îmi aduce aminte de predecesorul său, marele diplomat Grigore Gafencu, care, ca să fie reales în Parlament, trebuia să-și lase smokingul și să meargă prin sate, să asiste la ciomăgelile organizate de bătăușii profesioniști ai partidului.

Așa și Titus Corlățean și ceilalți oameni politici respectabili din Comisii – trebuie să asiste la ”ciomăgeala” verbală a ”spălătorului de rufe murdare al lui Iohannis” pentru a avea un viitor în politică.

Джо Байден - Sputnik Moldova-România, 1920, 15.04.2021
Internaţional
New York Times: SUA vor impune sancțiuni asupra datoriei naționale rusești

Nu, părerea mea e că prin acest gest, prin această acceptare, parlamentarii și-au asigurat un trecut, nu un viitor! Da, pentru mine rămâne Titus Corlățean ministrul, diplomatul și omul politic de excepție pe care l-am cunoscut și îl admir sincer. Dar după isprava din Parlament mi se pare că acela și-a luat locul… în trecut! Acum îl văd pe omul PSD Ciolacu, care face ”ce trebuie” pentru a-și ”securiza” locul de parlamentar de Dâmbovița! De Potlogi, de Ciocănești, de Bezdead, de Răscăeți!...

Oare ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi respins pe diletant, pe ”spălătorul de rufe murdare al lui Iohannis”? L-ar fi făcut praf Ciolacu? Simonis? Liderul ciomăgarilor de la Pucioasa? Păi dacă așa stă problema, atunci ce mai caută un om de valoarea lui Corlățean într-o asemenea alcătuire politică?

Bun, hai să zicem că au votat un reprezentant al României – că, vezi Doamne, românii trebuie să fie uniți! Chiar așa?! Păi tocmai au avizat pe unul care vrea să taie bucăți din istoria României, care susține aruncarea în flăcările damnării – sau chiar ale uitării! – personalități politice sau chiar culturale românești! Oameni care au comis greșeli ale timpului lor, ca alții milioane, valori ale culturii care s-au lăsat duse de un val european într-o direcție greșită! Dar și unii, și ceilalți, au ars pentru România și au lăsat în urmă atâtea pagini și momente naționale fundamentale!

The United Nations logo is pictured in front of the United Nations Headquarters building during the 71st United Nations General Assembly in the Manhattan borough of New York, U.S., September 22, 2016.  - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.04.2021
Internaţional
Experții ONU acuză SUA de încălcarea drepturilor omului

Muraru este în prim planul celor care vor să anuleze o epocă de realizări uriașe, nu doar de greșeli – România Socialistă! E un spălător al creierelor noilor generații, unul dintre aceia care vor ca tinerii să nu își cunoască istoria, ci numai ”modelul” - de fapt, stăpânul!  - America! E venit din viitorul grotesc al lui Huxley și Orwell!

Parlamentul a avizat nu un român… ci mai degrabă un anti-român!

Și, un ins periculos, care declară sus și tare că are ca prioritate a mandatului său de ambasador ocuparea militară a României! Muraru vrea ”creșterea prezenței militare americane în România”, pe care o consideră „primordială” și că ”avem nevoie de mai multă prezență SUA în România: pe uscat, în aer și pe mare”! Și, musai, pe creierele din ce în ce mai netede ale românilor, aș adaugă eu.

Ecce homo pe care l-a votat Parlamentul, impus de Iohannis și SUA… și de alții, dar NU de români! Pe care NU îi va reprezenta niciodată un ins precum Muraru – aspect la care parlamentarii nu s-au gândit niciodată.

De aceea spun că nu de Muraru trebuie să ne fie rușine – ci celor care l-au avizat favorabil fără să crâcnească ar trebui să le fie rușine de fapta lor! Istoria ar trebui să îi judece, laolaltă cu cei care au permis transformarea țării într-o colonie.

Fluxul de știri
0