Prin vocea șefului diplomației, China atrage atenția SUA că, în fața provocărilor generate de globalizare și perioada post-epidemică, ”ar trebui să aibă mai mult dialog și mai multă cooperare, în locul confruntării, dar mai ales să își îndeplinească obligațiile ca puteri majore.
Acest dialog trebuie să aibă loc ”pe baza egalității și respectului reciproc”, iar China ”salută cooperarea dacă este nevoie, însă aceasta trebuie să țină seama de preocupările și beneficiile reciproce”.
Într-o corespondență publicată pe blogul personal, jurnalistul român de la Radio China International, Daniel Tomozei Dimian, arată că poziția Beijing-ului este fermă: ”Nu se poate accepta ca o parte să impună unilateral condiții și să întocmească liste”.
Pe de altă parte, ”China nu se sustrage concurenței, dacă este necesară, însă concurența ar trebui să fie loială și corectă, să respecte regulile pieței, SUA trebuind să se abțină de la generarea de obstacole, de abuzarea puterii și privarea celorlalți de drepturile legitime la dezvoltare”, a subliniat Wang Yi.
Ministrul a transmis Washington-ului un mesaj fără echivoc: ”În fața confruntării, China va acționa cu calm și fără teamă”.
”Rezistăm cu fermitate la imixtiunea gravă în afacerile interne ale Chinei și ne opunem sancțiunilor unilaterale ilegale impuse pe baza minciunilor și informațiilor false”, a declarat ministrul Wang Yi.
Și, atenție – ”China nu va face niciun compromis și nici nu va bate în retragere, a declarat Wang Yi, subliniind că țara sa ”respectă normele de bază ale relațiilor internaționale”.
În același timp, China reprezintă în această situație ”interesele multor țări în curs de dezvoltare, mici și mijlocii”.
Mai mult, potrivit acestuia, ministrul subliniază ferm: “China are cu siguranță dreptul de riposta, deoarece trebuie să își apere suveranitatea națională și demnitatea națională”.
Concluzia pe care SUA ar trebui să o tragă din mesajul ministrului chinez este clară: ”Dialogul este mai bun decât confruntarea, iar cooperarea este mai bună decât confruntarea”, după cum a declarat Wang Yi.
Ministrul a îndemnat oficialii SUA ”să răspundă așteptărilor țărilor din regiune și comunității internaționale, să colaboreze cu China, pentru a arăta cum ar trebui să fie o putere majoră, pentru a menține, în comun, pacea, stabilitatea, dezvoltarea regională și mondială”, a consemnat jurnalistul român de la Radio China International, Daniel Tomozei Dimian.