EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Americanii ne arată cine sunt adevărații stăpâni ai Moldovei

© Photo : Guvernul Republicii MoldovaPremierul Ion Chicu a avut o întâlnire cu ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan
Premierul Ion Chicu a avut o întâlnire cu ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.03.2021
Abonare
Deși este mai mult decât scandalos, deja nu mai este o noutate. Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, intervine în mod direct în afacerile interne ale țării noastre, învățându-ne care dintre politicienii noștri sunt corupți și care nu.

CHIȘINĂU, 12 mar - Sputnik, Sergiu Praporșcic.  „Politicienii și infractorii nu mai pot dicta cursul viitor al țării, pentru că poporul R. Moldova merită și cere mai mult”, a afirmat Dereck J. Hogan într-un editorial scris cu mâna proprie pentru un portal de știri de la noi.

O persoană purtând un drapel al SUA - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.02.2021
Ambasada SUA găzduiește un mesaj radical antiromânesc: ”Transilvania nu aparține României”

Bineînțeles, niciun ambasador acreditat la Chișinău nu-și permite să facă astfel de declarații, decât cel american.

Mai nou, și șeful Delegației Uniunii Europene, Peter Michalko, își permite astfel de abordări, adică să-i învețe pe moldoveni ce înseamnă democrație și cum trebuie și ce trebuie să voteze. Exact acum o lună, în data de 13 februarie, acesta i-a apostrofat pe deputații moldoveni pentru intenția lor de atunci de a amenda Legea cu privire la Comerțul Interior, care, deja în redacția nouă, să prevadă ca cel puțin jumătate dintre mărfurile alimentare din magazine să fie autohtone. Dar aste este deja o poveste veche.

Și Dereck J. Hogan nu este la prima intervenție de acest fel. Adică Excelența Sa recidivează. El a procedat de aceeași manieră și atunci când socialiștii s-au răzgândit să le vândă americanilor terenul Stadionului Republican (3 decembrie 2020). Dar și asta este deja o poveste veche.

Andrei Muraru - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.02.2021
Andrei Muraru, DILETANTUL trimis ambasador în SUA, NU poate accepta funcția

Să revenim la declarațiile domnului Hogan.

Excelență, eu sunt perfect de acord cu afirmațiile Dumneavoastră cu privire la calitatea politicienilor moldoveni. S-ar putea ca eu să am o opinie chiar cu mult mai proastă despre ei decât o aveți Dvs. Vă spun sincer: ei reprezintă astăzi tot ceea ce este mai fals, mai corupt, mai mizerabil în țara noastră, o categorie, o clasă mai găunoasă decât cea politică nu există în Republica Moldova. Problema pe care o văd eu în declarația pe care ați făcut-o este că Dvs. nu puteți, nu aveți dreptul să afirmați că "politicienii și infractorii nu mai pot dicta cursul viitor al țării". Și asta din două motive.

Primul pentru că sunteți ambasador al unei țări străine și, așa cum am spus mai sus, nu puteți interveni în politica internă a Republicii Moldova. Nu aveți dreptul.

Iar al doilea motiv este că Dumneavoastră sunteți ambasadorul Statelor Unite ale Americii care au o implicare directă și nemijlocită în plăzmuirea, modelarea clasei politice de la noi. Dacă este să fim sinceri, această clasă politică pe care o blamați este mai mult a Dvs., a americanilor, decât a noastră. Și asta nu este o exagerare. Am să vă aduc doar un exemplu.

Ambasada SUA în România - Sputnik Moldova-România, 1920, 23.02.2021
Politică
Tupeu șocant al Ambasadei SUA – confirmă, România e colonie! PSD, AUR și presa NU există!

Întâmplarea face că exact acum 10 ani, în data de 11 martie 2011, actualul președinte ale țării Dvs., Joe Biden, a efectuat o vizită în Republica Moldova ca să-i facă lobby lui Vladimir Filat. Vă mai amintiți cum vicepreședintele american de atunci îl felicita pe premierul Vladimir Filat pentru reformele democratice efectuate de guvernul său? De conferința de presă ținută de cei doi, de discursul public al lui Joseph Biden în scuarul Operei Naționale din Chișinău? Acum cred că este inutil să vă amintesc cine a fost și ce rol a avut Vladimir Filat în "dezvoltarea democrației moldovenești". Problema cea mare este că în 2011, atunci când Biden a venit să-l susțină cu atâta pompă, deja toată lumea știa cine este acest Filat. Doar americanii și unii dintre aliații lor (vizita doamnei Angela Merkel tot ar merita pomenită) s-au făcut a nu observă nimic.   

Și aș putea să vă mai aduc un exemplu: lobby pe care Statele Unite îl fac astăzi și Dvs. personal pentru Maia Sandu. Ea tot este un politician moldovean plăsmuit după chipul și asemănarea Dvs. care nu are nici cel mai mic respect față de Legea Supremă a țării, adică și față de țară, și față de oamenii din această țară. Și, vai!, ce asemănare izbitoare între Vladimir Filat și Maia Sandu: cei doi sunt aproape la fel, singura deosebire este că Maia Sandu mai poartă uneori și fustă.

NOTĂ: Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0