BUCUREȘTI, 13 ian – Sputnik. Un anunț public al unui medic de familie din județul Călărași șochează;
”Asigurații, conform art 231, alin e), din Legea 95/2006, au obligația "să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului".
Conform acestui articol de lege, ANUNT PUBLIC de acum ca TOATE PERSOANELE INSCRISE LA MINE CARE REFUZA VACCINAREA ANTI-COVID 19, VOR FI SCOASE DE PE LISTA MEA DE MEDIC DE FAMILIE”.
Medicul se numește Cătălin Petrencic, este originar din Pitești și are cabinetul în comuna Mânăstirea din județul Călărași.
În postarea de pe Facebook, medicul scrie că ”Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienții care nu cred în recomandările pe care le fac”.
”Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovada că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă”, scrie medicul, argumentând și că „în cei 33 de ani de practică am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări și nu am avut reacții adverse decât foarte puține și minore”.
Medicul afirmă clar: ”Cred în vaccinuri, chiar și în cele nou apărute sau schimbate în acești ani”, subliniind că ”Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importantă a activității de prevenție”.
”În toți acești ani am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil și i-am cerut să-i ia fișa și să se mute la alt medic. Ceea ce a și făcut.”, scrie Cătălin Petrencic.
Vom reveni la acest caz – acum un singur comentariu, făcut de liderul românilor din diaspora, medicul Tommy Tomescu din Londra: ”Poate vreți să spuneți și să vă referiți la persoanele care refuză vaccinarea fără a avea o contraindicație medicală pentru vaccin”.
Poate…