Citesc, cu nespusă mâhnire, comentarii ale multor români în care jignesc cadrele didactice, susținând, nici mai mult, nici mai puțin, că sunt niște trântori care și-au luat salariul integral în pandemie și că ar trebui să zică ”merci” că încă au un loc de muncă.
Evident că asemenea discuții se poartă și în case, de față cu copiii lor. Și atunci, de unde să mai existe respect la cei mici față de profesorii lor dacă ei văd exemple negative la adulți?
Pe site-ul mamipetoc.ro, o mămică, evident, scrie, că, după 3 luni de școală on line, 15 kg de paste gătite – care o fi legătura între școala online și 15 kilograme de paste gătite? Și de ce atât de mulți carbohidrați? - și jumătate din nopți nedormite vrea să creadă că tot experimentul aceasta a fost un vis urât cu care speră să nu se mai întâlnească niciodată.
”Profesorii și-au primit salariile, părinții vorbesc singuri pe stradă, copiii au trecut cu toții clasa! Obiectiv atins! Acum, profesorii sunt în concediu, părinții nu mai au concediu că au stat deja acasă, iar copiii, în final, au luat vacanță!”, a scris mămica într-un articol ”sugestiv” intitulat ”Ultima zi de școală acasă, prima zi de trezit fără doamna în casă”.
Tot despre salarii vorbește și un internaut care este de acord cu protestele polițiștilor pentru salarii mai mari, dar în același timp critică faptul că dascălii dorm noaptea.
”La ora asta, dascălii dorm, în timp ce un polițist stă treaz cu pistolul la brâu să nu-i deranjeze nimeni și nimic somnul dascălului”, a scris un internaut.
Avem, astfel, o agresivitate pasivă, care este un semn al mâniei latente, mânia care nu este manifestată direct, ci subtil, camuflată.
Dascălul de Limba Română Cristina Tunegaru sublinia, pe bună dreptare, că școala trebuie să redevină o instituție respectabilă în România și că există un lanț al respectului, care nu se poate impune prin forță.
Mai exact, aceasta spune că elevii și profesorii se respectă reciproc, profesorii își respectă meseria, iar inspectorii și ministerul își respectă angajații. Desigur, asta într-o lume ideală.
Pentru că în lumea noastră, chiar învățătoarele se ”mănâncă” între ele. Să spunem că Marcel este în clasa pregătitoare la învățătoarea Popescu, iar fratele său, Gigel, este în clasa a treia la învățătoarea Georgescu. De multe ori, Georgescu critică modul de predare al învățătoarei Popescu în fața părinților lui Gigel, ”analizând”, de multe ori la solicitarea mamei copilului, temele pe care acesta le primește de la respectivul cadru didactic.
Este evident că o asemenea atitudine nu are cum să genereze respect nici pentru Georgescu, nici pentru victima Popescu.
Ți atunci, ar trebui să existe, la nivel național, o campanie de conștientizare a importanței muncii dascălilor din România. Că orice pădure are uscături, iar exemplul ”Georgescu” susține această idee este una, dar școala românească trebuie să fie tratată cu respect.
