BUCUREȘTI, 28 dec – Sputnik. Din 2021, salariul minim net ar putea ajunge la valoarea de 1386 de lei, spun surse politice.
Acestea susțin că premierul României, Florin Cîțu, ar fi fost de acord, în cadrul unei întâlniri avute cu patronatele și sindicatele din economie, să majoreze cu 40 de lei net salariul minim din 2021.
”Sunt sectoare în economie cu probleme de revenire. Avem mulți pe salariul minim exact în acele sectoare. Suportabil ar fi o creștere cu 3%. Inflația este de 1,8%, așa că mergem pe 2300 lei (brut - n.red.)", a spus Florin Cîțu la ședință, potrivit unor surse politice, notează digi24.ro.
Reamintim că ultima majorare a salariului minim a fost cu 83 de lei pe 2020. Astfel, valoarea sa este de 1346 de lei.
În anul 2019, majorarea a fost de 101 lei, iar în 2017 de 140 de lei.
În cursul acestei zile, Klaus Iohannis, președintele României, va avea o ședință, începând cu ora 14.00, la Palatul Cotroceni, referitoare la stadiul construcției bugetului de stat. La aceasta vor participa premierul României, Florin Cîțu, precum și ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare.