BUCUREȘTI, 26 nov – Sputnik. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie Tomitanul, i-a trimis premierului o ”scrisoare deschisă” – de o duritate mustrătoare ieșită din comun.
În documentul trimis, înaltul prelat declară că incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din cartierul Tomis Plus, ”când polițiștii și jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă”, îi întărește convingerea ”că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioșii ortodocși, în fața unor mari abuzuri, pe care autoritățile le săvârșesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită”.
„Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituția României, alineatul (1) și alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturalețe de către autoritățile locale pe care le coordonați prin miniștrii de resort”, scrie nu fără ironie ÎPS Teodosie, atrăgând atenția că ”Niciodată drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite”.
Arhiepiscopul arată cum credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și slujitorii ei „sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar)”.
Atenție, toate astea de dragul măsurilor ”exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialiști, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă”, scrie extrem de dur ÎPS Teodosie.
Înaltul prelat arată că a ”îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toți oamenii de bună-credință din această țară”, dar și că a ”respectat măsurile sanitare luate inițial, în mod responsabil”.
”De această dată, însă, trebuie să denunțăm public abuzurile pe care le orchestrați, și pe care forțele polițienești și de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o țară europeană care se vrea a fi democrată și nu aflată sub dictatură și teroare”, scrie venerabilul prelat.
În aceste condiții, arhiepiscopul Tomisului avertizează: ”Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet”.
Ce veți face? – îl întreabă direct pe premier. ”Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?”.
Și, atenție, pentru că urmează cea mai dură palmă pe care a primit-o până acum Orban: ”În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credință în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credința și demnitatea”.
Ca atare, ÎPS Teodosie îi spune clar lui Orban: ”Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură”.
”Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat”, scrie mustrător ÎPS Teodosie.
Finalul este la fel de dur: ”Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această țară și a nu lupta cu înverșunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor care cred în El”.
”Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit…”, scrie Teodosie, cerând încă o dată, în final: ”Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă mai îngăduie acolo unde credeți că v-ați înveșnicit”.
Până și formula de încheiere conține o aspră mustrare la adresa premierului: ”Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea și în inima dumneavoastră”.
Un singur comentariu… sincer: după o asemenea scrisoare, cred că șansele lui Orban de a fi votat de creștinii ortodocși au scăzut imens!
Iată mai jos și Scrisoarea deschisă transmisă de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.