Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Un „conflict global” la scară planetară este „în pregătire”

CC0 / Pixabay / 12019 / Космос
Космос - Sputnik Moldova-România
Abonare
Raportul anual al serviciilor de informații militare cehe pentru 2019 a avertizat asupra riscului unui conflict global. Lipsa dialogului „tradițional” și utilizarea tehnologiilor avansate în scopuri militare ar putea duce la război în spațiul cibernetic sau în aer.

BUCUREŞTI, 11 nov – Sputnik. Într-un moment în care rivalitățile se intensifică în cursa pentru tehnologii, ipoteza unui al treilea război mondial este dezbătută mai mult decât oricând. Autorii raportului anual privind activitățile de informații militare cehe pentru 2019 nu exclude o astfel de posibilitate.

Harta Europei - Sputnik Moldova-România
Politică
Summitul "Iniţiativei celor Trei Mări". Analist: "Zona poate anunţa conflicte globale"

„Un posibil conflict de natură globală, către care se îndreaptă omenirea, se află într-o fază de pregătire”, se menţionează în document, citat de Sputnik France. „Mentalitatea celor care sunt capabili și dispuși să participe activ se formează în prezent și, încetul cu încetul, se dezvoltă mijloacele tehnice cu ajutorul cărora poate fi înfăptuit acest lucru”.

Lipsa dialogului duce la un potențial conflict

Serviciile de informaţii cehe au indicat polarizarea tot mai mare a intereselor și opiniilor, precum și o scădere a interesului pentru respectarea dreptului internațional, ca stând la baza transformării ordinii mondiale astăzi.

„A existat [în 2019] o lipsă a dialogului tradiţional [la nivel internațional], în timp ce confruntarea ca mijloc de rezolvare a contradicțiilor în creștere a fost din ce în ce mai frecventă. Rolul instituțiilor internaționale, al alianțelor militare, al acordurilor de dezarmare sau garanțiile pe care acestea le stabiliseră au fost puse sub semnul întrebării”, avertizează autorii.

În consecință, potrivit autorilor raportului, rivalitățile dintre Statele Unite, China și Rusia au crescut, ceea ce are un impact extrem de negativ asupra altor state.

Tehnologia de ultimă generație, sabie cu două tăișuri

Potrivit serviciilor de informații cehe, tehnologiile avansate ar putea reprezenta un pericol special, deoarece acestea ar putea fi utilizate și în scopuri militare.

Astfel, autorii au identificat două zone în care ar putea avea loc un al treilea război mondial: spațiul cibernetic și aerul. De asemenea, acum este posibilă transformarea dronelor civile în avioane de luptă.

„Nu este prea târziu”

Potrivit serviciilor de informații cehe, nu este prea târziu pentru inversarea acestor tendințe distructive. Autorii raportului îndeamnă la dezvoltarea de abordări comune ale provocărilor globale.

„Dacă nu suntem capabili să prevedem și să evaluăm consecințele [negative] ale propriilor noastre acțiuni, instrucțiuni sau comenzi greșite pot genera procese care ar putea duce la distrugerea noastră reciprocă”, avertizează raportul.
Fluxul de știri
0