MOSCOVA, 10 nov – Sputnik, Piotr Akopov. Joe Biden, care s-a declarat învingător al alegerilor prezidențiale din SUA, a primit mesaje de felicitare din partea conducătorilor mai multor țări, nu doar din spațiul occidental. În acest context, se evidențiază tot mai mult tăcerea celor care nu se grăbesc să-i expedieze telegrame de felicitare. Spre exemplu, președinții celor mai mari state din America Latină – Brazilia și vecinul SUA, Mexic. Totodată, dacă liderul brazilian, Bolsonaro, își exprima întotdeauna admirația față de Trump, atunci mexicanul Andrés Manuel López Obrador nu vrea să pară “tupeist” și preferă să aștepte “încheierea tuturor procedurilor juridice” din motive strict personale – acesta consideră că acum 14 ani i-a fost furată victoria în alegerile prezidențiale, iar atunci liderii străini au procedat la fel și au adresat mesaje de felicitare oponentului lui, fără a mai aștepta rezultatele oficiale.
Nu l-a felicitat pe Biden nici mareșalul Kim Jong-un, care s-a întâlnit de trei ori cu Trump, tace și Recep Tayyip Erdogan, care are relații foarte bune cu actualul șef de la Casa Albă. Însă cel mai mult se evidențiază tăcerea Moscovei și Beijingului – Vladimir Putin și Xi Jinping nu se grăbesc să-l felicite pe Biden.
Acest lucru este deosebit de semnificativ pe fundalul afirmațiilor din ajunul alegerilor că “rușii l-ar susține pe Trump, iar chinezii – pe Biden”. Cică, Beijingul s-ar bucura de înfrângerea lui Trump, care a provocat un război comercial cu China, iar Biden ar fi mai apropiat de chinezi. Însă, Xi Jinping tace, iar Beijingul pornește de la ideea că rezultatul alegerilor este determinat de încheierea tuturor procedurilor legale americane. Luând în considerație că procesele vor dura mult timp, Biden nu are nicio șansă să primească felicitări când va împlini 78 de ani peste zece zile.
The New York Times consideră că tăcerea lui Vladimir Putin reprezintă primul semn că Rusia se pregătește de niște “relații profund ostile” cu noul președinte al SUA. Pe Trump, în 2016, președintele rus l-a felicitat peste câteva ore după anunțarea victoriei. Acum e o tăcere, iar asta ar prevesti niște ani tensionați între cele două state, scrie The New York Times.
Aici totul e haios – cât de tensionate mai pot fi relațiile dintre cele două țări? Acestea au fost aduse la o astfel de stare nu de către Trump, ci, atât de acea elită americană globalistă, care și în perioada mandatului actualului președinte controla Congresul (care joacă un rol important în politica externă), cât și de statul american în sine, nu doar cel “profund”. Nu, Putin tace nu pentru că s-ar pregăti de o confruntare cu Biden, ci pentru că îl respectă pe Trump. Da, factorul uman joacă și el un rol.
Desigur, pe primul loc se află un calcul pragmatic – Rusiei îi este convenabil ca America să se înglodeze în conflicte interne. O astfel de abordare nu are nimic în comun cu un amestec în problemele interne ale SUA (chiar dacă am avea un astfel de drept, luând în considerație principiul reciprocității) – nu, aici e o simplă constatare a faptului. Dacă rezultatul alegerilor prezidențiale vor intensifica divergențele interne, ar fi straniu ca Rusia (ca și orice putere, percepută de SUA ca un oponent al Americii) să nu profite de acest lucru. Dacă este mai convenabil să nu fie felicitat Biden până la inaugurare, atunci așa va fi.
La sigur nu va exista cel mai radical pas – nerecunoașterea legitimității lui Biden în calitate de președinte. Această variantă este posibilă din punct de vedere teoretic. Dacă pe 20 ianuarie Biden va fi declarat președinte, iar Trump (cu sau fără republicani) nu-i va recunoaște legitimitatea, Moscova ar putea avea un motiv să afirme că odată ce alegerile au fost incorecte (nu toate litigiile ar putea fi încheiate la acea etapă), atunci SUA nu are un șef de stat legitim. E un procedeu destul de american, însă e clar că Rusia nu va juca un astfel de joc în SUA.
Nimic personal, pur și simplu, nu ne convine. Factorul personal începe mai departe, aici e vorba deja de relațiile dintre Putin și Trump. Desigur, ne este mai convenabilă realegerea lui, reieșind din ambele scenarii ale celui de-al doilea mandat. Mai ales, dacă Trump își va consolida puterea și va recurge la desecarea “mlaștinii de la Washington”, adică principalul habitat al globaliștilor. Inclusiv, dacă realegerea lui Trump va duce la o divizare în interiorul Americii – până la o dualitate a puterii. Deocamdată, varianta celui de-al doilea mandat al lui Trump nu trebuie scoasă din calcul: litigiile vor fi însoțite de manifestații și acțiuni de stradă ale susținătorilor acestuia, iar situația ar putea ieși de sub controlul “mlaștinii de la Washington”.
Însă e puțin probabil ca Putin să mizeze pe succesul lui Trump în apărarea victoriei sale. Nu există nicio îndoială că aceasta a fost furată. Cum ar putea Kremlinul crede în victoria onestă a celor care acum patru ani promovau povestea falsă despre imixtiunea rusească și relațiile lui Trump cu rușii? Ce îndoieli ar putea exista în faptul că oamenii care au organizat un complot împotriva președintelui ales (iar Trump a fost luat în chingi imediat după alegerile din noiembrie 2016, chiar dacă l-au filat și s-au pregătit mult mai devreme) sub pretextul “factorului rusesc”, nu vor recurge la mașinații pentru ca acesta să piardă la următoarele alegeri?
Sistemul este mai puternic decât Trump – deocamdată este mai puternic, cât timp nu a început să comită niște erori grave, dintre care una ar putea fi “victoria” lui Biden – anume de astfel de considerente se conduce Kremlinul. Însă relațiile personale între Putin și Trump au o influență doar într-o direcție pozitivă – bravo, nu se predă, e un luptător.
Simpatiile reciproce dintre cei doi președinți nu s-au transformat deloc în niște relații umane foarte apropiate – timp de trei ani și jumătate, aceștia s-au întâlnit doar de câteva ori, în cea mai mare parte nu tete-a-tete, ci din mers. Însă până a face cunoștință direct, Trump vorbea despre Putin cu simpatie și respect, iar experiența negocierilor cu el doar a reconfirmat această opinie. Recent Trump l-a numit pe Putin “șahist de cea mai înaltă clasă”, adăugând că unei astfel de categorii pot fi adăugați și Xi Jinping, Recep Tayyip Erdogan și Kim Jong-un. Ce îi unește pe cei patru, pe lângă faptul că sunt într-adevăr niște jucători geopolitici puternici (ai căror putere se datorează independenței absolute ai țărilor lor)?
Faptul că ei nu se grăbesc să-l felicite pe Biden pentru victoria obținută. În discursul în care vorbea despre șahiști, Trump a spus că Biden, în cazul în care va deveni președinte, nu va putea activa la egal cu Putin, Xi, Erdogan și Kim – e un adevăr absolut.
Biden a avut doar o singură întrevedere cu Putin – pe 10 martie 2011, însă chiar și în cadrul acesteia, el a avut tupeul să spună interlocutorului săi să nu candideze pentru funcția de președinte al Rusiei. Lui Xi Jinping (pe atunci, adjunctul președintelui Chinei), vicepreședintele Biden acum zece ani în urmă a propus fără succes crearea unui G2. Adică, atunci Biden nu a reușit să obțină succese și doar a ostilizat “partenerii” împotriva lui și a SUA. Dacă acesta va deveni președinte al SUA, aceștia vor avea de a face cu el, doar că dintr-o postură de oponenți.
Într-adevăr, Biden este un jucător geopolitic slab, chiar dacă are în spatele lui cea mai puternică mașinărie de stat. Dar și aceasta funcționează defectuos, iar dacă va reuși să-l înfrângă pe Trump, atunci această “victorie” ar putea fi cea din urmă. Iată de ce nu există niciun motiv pentru care i-am putea felicita.
