Am comentat recent o postare a lui Adrian Năstase, în care era prezentat Protocolul între PSD și FDGR, semnat de fostul premier și fostul primar, actual președinte. Sigur, documentul este una dintre dovezile importante majore ale ipocriziei „anti-pesedistului” Iohannis, alături de alte câteva. Plus multe mai puțin importante, dar semnificative în tabloul fățarnicului din fruntea statului.
Sigur, cine citește postarea lui Adrian Năstase observă ceva și mai grav: suita de realizări concrete ale guvernării 2000 – 2004 – și, implicit, comparația dezastruoasă pentru ”peroada” Iohannis, mai ales atunci când a putut impune guvernele sale – sau când a putut bloca activitatea guvernelor PSD – Ponta, Dăncilă și chiar Grindeanu.
Iar peste toate rezultă și un aspect de-a dreptul depresiv: cum a ajuns România să decadă de la un premier de prim rang ca nivel de pregătire, experiență guvernamentală, notorietate și relații personale internaționale… până la nivel de Sică Mandolină!
Făceam apel în comentariul meu la ceea ce am văzut ca jurnalist în 1999 și 2000 – un întreg mecanism format din profesioniști de top din toate domeniile care se pregătea să preia puterea, având obiective dificile, în primul rând adaptările instituționale și legislative pentru integrarea europeană, dar și pentru nefericita aderare la NATO.
Da, am văzut o parte a acelor pregătiri – și erau impresionante! Sunt destui care pot da mărturie că am dreptate – și asta în toate domeniile. Cred că a fost perioada în care s-a lucrat cel mai mult pe grupuri de specialitate - cu profesioniști excelenți.
În plus, era vorba chiar de persoana premierului!
Adrian Năstase NU a preluat Guvernul din postura de șomer, fost atârnător la stat, fără o pregătire intelectuală și profesională clară - și fără o echipă de specialiști reputați! Năstase a venit după o experiență diplomatică vastă, de asemenea una parlamentară de top, precum și o carieră universitară remarcabilă.
Și, așa cum scriam, Năstase se pregătea să preia guvernarea cu o echipă de excepție, care lucrase non stop la pregătirea din timp a celei mai bine plănuite guvernări de după revoluție. Rezultatul s-a văzut… în 2004.
2004 a găsit România într-o poziție de start lansat, cu o politică judicioasă a cheltuielilor și investițiilor, nu una care să o ia pe calea consumului, așa cum dorea Occidentul, SUA, NATO.
Tradus - România lui 2004 era pusă pe calea unei dependențe externe cât mai reduse, bazată și pe colaborări estice benefice, plus relația de parteneriat egal, real, cu Vestul.
Ce diferență față de ce este acum - ce prăbușire totală vedem în momentul de față! O colonie, dependentă total, în care singurele personalități cu pregătire și carieră în spate – Ciucă și Aurescu – se comportă mai mult decât oricine ca servanți ai intereselor americane - nu al celor naționale și suverane! Despre restul miniștrilor, nici nu are rost să discutăm – reprezintă doar… niște glume proaste!
Da, România din 2004 era pe cale unei dezvoltări europene suverane, probabil în genul Ungariei, Cehiei sau Slovaciei – sau chiar al Poloniei, dar nu cu aberațiile militariste ale Varșoviei. Sigur, România nu ar fi fost orientată către rusofobie, ci către o politică inteligentă, pragmatică – în funcție de interese satisfăcute concret, nu ”strategic”, adică mincinos și iluzoriu.
Și, da, în România condusă după 2004 în continuarea direcției începute în 2000, grupurile de ale străinătății NU ar fi dictat TOTUL în România, nu ar fi ajuns să angajeze România în conflicte internaționale, în combinații bancare, energetice, bursiere etc. etc.
Am mai spus-o, cred că nici criza din 2008 nu ar fi lovit România atât de puternic – pentru că nu ar fi fost condusă de personaje precum Boc sau Elena Udrea, nici de ”statul paralel” creat de Traian Băsescu, pentru a deveni pârghia străinătății și arma contra elitelor românești.
Hai să mai amintim un aspect: România a pierdut, după 2007, cea mai mare oportunitate de a face parteneriate economice excepționale: Vladimir Putin a stabilizat Rusia și a declanșat principalele proiecte (parteneriale) de transport gaze și investiții în zona nucleară, iar în China începea epoca de aur a creșterii economice, sub conducerea excepționalului Xi Jinping.
Estul devenea cel mai mare și dinamic investitor – dar România… Băsescu a început brusc să-l insulte pe Putin, iar China va deveni, în scurt timp, subiect de atac politic. UE a profitat din plin, pe când România a rupt cele mai profitabile relații – pentru că devenise o colonie pe care alții o controlau!
Concluzionând – repet, da, România lui 2004 se era pe cale unei dezvoltări europene suverane, ca membru demn și egal din UE. De aceea și drumul lui Adrian Năstase trebuia oprit, iar România adusă pe calea consumerismului, a pieței de desfacere pentru Occident, a MCV, a cumpărătorului de arme și a unui teren de jocuri strategice păguboase și riscante.
Adrian Năstase a fost ținta principală, restul - care, culmea, s-au bucurat sau chiar au concurat la căderea lui - au simțit și ei dulceața glonțului patriei-colonie. Și o vor mai simți, pentru că în lipsa realizărilor, trebuie să dai poporului circ. Ori asta dau Iohannis, Orban, ambasadorii SUA, reprezentanții NATO…
***
O completare necesară: se va comenta că NU am vorbit și de decăderea Partidului Social Democrat - de la Adrian Năstase, președinte și fondator, la Marcel Ciolacu. Atrag atenția că am precizat că NU analizez glume proaste. Marcel Ciolacu nu reprezintă nici măcar atât, în paradigma Adrian Năstase.
