MOSCOVA, 19 oct – Sputnik, Ivan Danilov. Judecând după declarațiile șefului FMI, cea mai mare organizație financiară supranațională și-ar dori să revină în anul 1944 sau cel puțin, să repete anul 1944, sub pretextul pandemiei COVID-19. În spatele unor declarații tari ale conducerii FMI, despre necesitatea ajutorării lumii în depășirea urmărilor economice și umanitare ale pandemiei, probabil, se ascunde ceva mult mai mult, iar despre considerentele umanitare ale liderilor structurii financiare, a cărei reputație în țările în curs de dezvoltare este una negativă, ar putea crede doar o persoană naivă, care nu a văzut niciodată cum niște datornici ai acestei organizații de la Washington au redus programele sociale și au vândut la un preț derizoriu întreprinderile de stat în numele îndeplinirii “cerințelor FMI pentru însănătoșirea economiei”.
Ar trebui să le mulțumim oponenților noștri americani: toate tentativele statelor care nu fac parte din clubul de elită colonialist G7, de a prelua controlul asupra FMI nu a avut sorți de izbândă, în pofida faptului că anumite progrese în sporirea influenței Chinei (sau chiar a Rusiei) în procesul de luare a deciziilor în interiorul organizației, totuși, au fost înregistrate. Însă, în ansamblu, principalul creditor al statelor în curs de dezvoltare (în esență, „principalul Shylock al planetei”) se orientează în continuare spre promovarea acelei versiuni a “globalizării”, care nici într-un caz nu poate fi considerată una echitabilă.
Dacă la începutul epidemiei COVID-19, presa și experții occidentali erau îngrijorați de vitalitatea acestei versiuni a globalismului și se temeau de o deglobalizare, atunci, acum “Shylock global” constată că are nevoie de o nouă conferință de la Bretton Woods, adică actuala schemă a globalizării (edificată odată cu înființarea fondului în 1944) a devenit principala victimă a pandemiei și atât timp cât cadavrul este cald, trebuie lansată o nouă versiune, cu o imagine îmbunătățiță, construită pe promisiunile de a nu mai promova o agendă atât de canibală.
Într-o adresare oficială, prilejuită formal aderării Andorrei la FMI, directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Gheorgieva, a anunțat că acum a venit un moment istoric:
“În timp ce noi așteptăm cu nerăbdare posibilitatea de a saluta Andorra, în calitate ei de cel de-al 190-lea membru, activitatea FMI reprezintă o mărturie a valorilor cooperării și solidarității, pe care se construiește fraternitatea umanității. Astăzi în fața noastră apare un nou “moment” Bretton Woods. Pandemia, care a răpit peste un milion de vieți. Catastrofa economică, care va reduce economia globală cu 4,4 la sută în acest an și va determina o reducere a producției cu 11 trilioane de dolari în anul următor. Disperarea umană de nedescris, în fața unor șocuri uriașe și adâncirea a sărăciei pentru prima dată în ultimele decenii. Din nou în fața noastră se află două sarcini enorme: combaterea crizei astăzi și edificarea unui viitor mai bun”.
Astăzi nu a nevoie să polemizăm despre necesitatea luptei cu criza economică globală, însă cu concepția “un viitor mai bun” pentru întreaga umanitate în a edifica FMI – putem și trebuie să polemizăm, mai ales că apelarea la experiența conferinței Bretton Woods din 1944 arată frumos și convingător doar pentru un funcționar de la Washington. Merită să menționăm aici un episod apocrif de la acea conferință, la care 44 de reprezentanți ai diverselor state au semnat statutul FMI. Diplomații sovietici, care au fost invitați la conferință, au părăsit-o după ce au făcut cunoștință cu regulile de activitate propuse a noului fond global de creditare, comunicând organizatorilor că noua structură va deveni doar „o filială a Wall Street”. Prognoza s-a adeverit în totalitate, însă în niște forme pe care și-ar fi putut imagina negociatorii sovietici.
Există toate temeiurile să bănuim că așa-numitul “Bretton Woods 2.0” va lucra în conformitate cu aceleași principii. Spre exemplu, directorul executiv al FMI, pe fundalul pandemiei și catastrofei economice, care hărțuiește statele în curs de dezvoltare, din anumite motive este îngrijorat de transparența acelor datorii, pe care aceste state deja le-au acumulat. Pentru a înțelege motivul real a îngrijorărilor, este nevoie de o traducere din limbajul american birocratic, în limbajul simplu, și de o mică incursiune în istorie.
Iată ce propune FMI acum:
“Trebuie să avansăm spre o mai mare transparență a datoriilor și consolidarea coordonării creditorilor. Ne inspiră discuțiile din G20 cu privire la “o bază comună pentru reglementarea datoriei suverane”, precum și îndemnul nostru pentru îmbunătățirea arhitecturii de reglementare a datoriei suverane, inclusiv participarea sectorului privat. Noi, împreună cu statele membre, vom sprijini politica lor”.
Ar părea că totul este despre “să fie bine și să nu fie rău”, însă așa precum expresia “respectarea ordinii mondiale, bazate pe reguli” din gura unui diplomat american presupune “Rusia trebuie să returneze Crimeea”, așa și în cazul dat formularea “transparentizarea datoriilor” nu e despre transparență, ci despre China. În februarie, publicația economică japoneză Quartz a scris despre lupta FMI și Băncii Mondial cu ascensiunea influenței chineze în țările în curs de dezvoltare:
“(FMI și Banca Mondială – n. r.) sunt îngrijorate de influența Chinei, care, chiar dacă nu este cel mai mare creditor, a devenit o sursă de capital extrem de influență în țările africane, care nu dispun de multe opțiuni din cauza unor parametri economici slabi (...) China propune un pachet comod de finanțare și (o ulterioară n. r.) asistență prin intermediul întreprinderilor sale de stat pentru realizarea proiectelor de infrastructură atât de necesare pe tot continentul. Potrivit președintele Băncii Mondiale, David Malpass, problema constă în lipsa transparenței. “Una din problemele practice cu care ne confruntăm, constă în faptul că unii din noii creditori nu sunt membri ai Clubului de la Paris și din acest motiv, cred, când vorbim despre acest lucru, oamenii trebuie să înțeleagă că e vorba de China”, a spus Malpass. “Ei (structurile chineze n. r.) au sporit volumul de împrumuturi, fapt care într-un anumit sens este bine. Vrem să credităm mai mult statele în curs de dezvoltare. Însă (...) adesea în aceste contracte există un punct cu privire la confidențialitate, care interzice Băncii Mondiale sau sectorului privat să vadă care sunt condițiile acordului”.
În mare parte, FMI și-ar dori ca problema cui le va ierta datoriile China, nu doar la nivel de instituții de stat, dar și la nivel de companii private, să decidă nu China în negocierile bilaterale, ci în cadrul unui format multilateral, cu participarea FMI și statele occidentale. Acest lucru se prezintă nu doar ca o tentativă de a edifiă o nouă fraternitate financiară mondială, ci ca o dorință de a salva cu orice preț acea schema colonianlă de creditare a statelor în curs de dezvoltare, căreia Beijingul îi pune bețe în roate. Mai mult: reieșind din aceleași considerente, de ce conducerea fondului n-ar cere Rusiei “să ierte” cele trei miliarde de dolari pe care Ucraina le datorează prin eurobonduri? A acuza Moscova de lipsa unei transparențe și lipsa unei dorințe de a ajuta unei țări afectate de COVID-19 – e un gest perfect în stilul Fondului.
Un alt principiu, în baza căruia FMI vrea să edifice un viitor global luminos reprezintă o amenințare directă securității economice rusești și bugetului de stat al Rusiei:
“Așa cum pandemia a arătat că nu mai putem să ignorăm măsurile de prevenire în sfera sănătății, nu mai putem să ne permitem ignorarea schimbării climatice – e cel de-al treilea imperativ.
Atragem o atenție deosebită schimbărilor climatice, pentru că aceasta are o semnificație decisivă la nivel macro și crează niște amenințări majore pentru creștere și prosperitate. De asemenea, este o chestiune critică pentru oameni și pentru planetă (...).
Studiile noastre arată că la o îmbinare corectă a investițiilor verzi și a prețurilor mai mari la hidrocarburi am putea ajunge la zero emisii în 2050 și să ajutăm la crearea a milioane de noi locuri de muncă. Dispunem de niște oportunități istorice de a edifica o lume mult mai ecologică, dar niște locuri de muncă mult mai prospere și mai bogate. În condițiile unor rate de bază mici, investițiile corecte astăzi vor putea aduce dividente de patru ori mai mari mâine: prevenirea unor pierderi în viitor, stimularea profitabilității, salvarea vieților și crearea unor beneficii sociale și ecologice tuturor”.
Iată ce înseamnă în practică acest lucru: statele din Occident, care aveau la dispoziție 150 de ani pentru a beneficia de rezultatele progresului tehnologic, devenit posibil datorită exploatării masive a hidrocarburilor, vor rămâne bogate, iar restul lumii va fi supus unei constrângeri umilitoare spre o sărăcie eternă sub pretextul “protecției climei”, care, în esență, presupune interzicerea energiei electrice ieftine, combustibil accesibil, prețuri accesibile la energie termică iarna și chiar posibilitatea elementară de a se bucura de alimentarea neîntreruptă cu energie electrică.
Singurele locuri de muncă, pe care le crează energia verde, sunt locurile de muncă pentru demnitarii internaționali, activiști ecologiști, bani pentru acționarii companiilor europene și americane din domeniul energiei verdzie, care vor putea vinde cu forța propria producției la prețuri exorbitante din contul statului sau consumatorului. “Prețurile mari la hidrocarburi”, despre care vorbește șeful FMI, reprezintă un precursor al așa-numitori “taxe pentru hidrocarburi”, cu care Uniunea Europeană amenință periodic Rusia, drept răzbunare pentru tupeul de a avea propriul gaz și petrol ieftin.
În cazul introducereaii unor taxe pentru hidrocarburi împotriva Rusiei, exportatorii noștrii (prin urmare, bugetul Rusiei și programele sociale) vor pierde zeci de miliarde de dolari pe an, în schimb fanii Gretei Thunberg și adepții economiei verzi vor fi fericiți. Viitorul luminos, pe care ni-l prezintă FMI, e o distopie, scrisă cu utilizarea limbajului lui Esop, demn de un Orwell: ecologia înseamnă sărăcie, transparență – subordonarea Washingtonului și FMI. Într-adevăr, în fața noastră se află un moment istoric, însă nu unul pentru “Bretton Woods 2.0”, ci pentru uciderea definitivă a monstrului globalizării, care s-a născut în SUA, în 1944.
