Nu ar fi, însă, suficient. În cazul unui succes cu Islanda, România va juca apoi, tot în deplasare, împotriva învingătoarei dintre Bulgaria și Ungaria, meci ce are loc tot astăzi, de la ora 21:45. Finala barajului se va disputa pe 12 noiembrie.
Islandezii sunt favoriți la casele de pariuri înainte de duelul cu România. Bookmakerii îi oferă Islandei o cotă de 2,65 pentru o victorie în timpul regulamentar. România are o cotă de 2,95 la victorie și 2 pentru calificare în finala barajului.
România l-a pierdut pe Vlad Chiricheș, accidentat în ultimul meci de campionat al echipei sale, Sassuolo, dar și pe Ionuț Nedelcearu, care a venit în cantonamentul naționalei, dar a fost nevoit să plece pentru a prinde transferul la AEK Atena, astfel că a zburat de urgență în Grecia pentru a face vizita medicală. În locul celor doi, selecționerul Mirel Rădoi i-a convocat de urgență pe Cristi Manea (CFR Cluj) și Mihai Bălașa (Universitatea Craiova).
Islanda și România s-au mai întâlnit de două ori până acum, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1998. Primul duel a avut loc în octombrie 1996, pe Laugardalsvollur, iar România s-a impus cu 4-0. În septembrie 1997, România a câștigat din nou cu 4-0. În aceste meciuri, Gheorghe Hagi a înscris 3 goluri. Fiul său, Ianis ar putea juca titular la Reykjavik.
Echipa probabilă a României: Tătăruşanu - Hanca, Grigore, Burcă, Camora - Maxim, Creţu, Stanciu - Hagi, Puşcaş, Mitriţă.
Stadionul Laugardalsvollur, care va găzdui meciul Islanda - România, are o capacitate de 9.800 de locuri. Potrivit ultimelor directive venite dinspre UEFA, partidele de fotbal se pot desfăşura cu 30% din capacitatea arenelor. Totuşi, în funcţie de situaţia epidemiologică, procentul difertă de la o ţară la alta. Islandezii, dacă ar fi mers pe decizia UEFA, ar fi avut dreptul să aibă 2.940 de suporteri la meciul din această seară. Totuşi, având în vedere că trendul cazurilor noi de coronavirus e unul ascendent, nordicii s-au gândit, iniţial, la 1.500 de suporteri în tribune. Apoi, au spus că vor fi 900 de oameni pe Laugardalsvollur pentru ca, ieri, în lumina ultimelor discuţii la nivel de Guvern, să ia o decizie dură: doar 60 de fani vor avea acces pe stadion pentru meciul cu România! Voi fi beneficiarii unor invitații din partea forului islandez și a partenerilor săi.
”Aşteptăm acest meci din noiembrie, aşa că suntem gata! Nu mai avem răbdare să intrăm pe teren, există un spirit formidabil în lot. Mă gândesc la confruntare echilibrată. Sunt două echipe apropiate în clasamentul mondial, care vor să învingă, iar şansele de calificare sunt 50-50 la sută”, a declarat selecționerul Islandei, Erik Hamren.
Erik Hamren a fost selecţionerul Suediei între 2009 şi 2016 şi a calificat naţionala scandinavă la EURO 2012 şi EURO 2016. Are în palmaresul de antrenor trei Cupe ale Suediei, cu AIK şi Orgryte, titlul în Danemarca, cu Aalborg, două titluri şi Supercupa Norvegiei, cu Rosenborg.
”E clar că va fi o partidă dificilă și aici mă refer chiar la banca tehnică. Hamren e un antrenor care a fost șapte ani pe banca Suediei. Are 63 de ani. S-a apucat de antrenorat când m-am născut eu, în 1981. Așa că acest avantaj îl are Islanda”, a spus selecționerul României, Mirel Rădoi.
Islanda, cu o populație de doar 364.000 de locuitori, a fost prezentă la ultimele două turnee finale. La EURO 2016 a ajuns până în sferturi după ce a eliminat patria fotbalului, Anglia, iar la Cupa Mondială din 2018 a remizat cu Argentina lui Messi.
Partida Islanda - România se va juca astăzi de la ora 21:45 și va fi transmisă de Pro TV. După meciul din Islanda, naționala României va juca din nou în deplasare, în Norvegia, pe 11 octombrie. Pe 14 octombrie, ”tricolorii” vor evolua acasă cu Austria.