BUCUREȘTI, 6 oct – Sputnik. Noul an școlar început în data de 14 septembrie 2020 va aduce o bucurie în scurt timp preșcolarilor și școlarilor mici.
Și aceasta pentru că se apropie vacanța intersemestrială. Aceasta este programată pentru intervalul 26 octombrie-1 noiembrie 2020.
Anul școlar 2020-2021 va totaliza 34 de săptămâni de școală, adică numai 167 de zile de școală, ceea ce înseamnă unul din cei mai scurți ani școlari din ultimii 12 ani.
Structură an școlar 2020-2021
Vacanța intersemestrială pentru preșcolari și copiii de până la clasa a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020.
Vacanța de iarnă începe miercuri, 23 decembrie 2020 și se termină duminică, 10 ianuarie 2021.
Elevii revin la cursuri luni, 11 ianuarie 2021 până vineri, 29 ianuarie 2021.
Elevii intră în vacanța intersemestrială sâmbătă, 30 ianuarie 2021 și se încheie duminică, 7 februarie 2021.
Semestrul al doilea începe luni, 8 februarie 2021 și durează până joi, 1 aprilie 2021.
Vacanța de primăvară este programată pentru intervalul 2 aprilie – 11 aprilie 2021.
Vacanța de Paște va fi formată din 2 săptămâni libere acordate la diferență de 3 săptămâni: o săptămână pentru Paștele Catolic și una pentru Paștele Ortodox, informează edupedu.ro.
Paștele Catolic va fi în data de 4 aprilie 2021.
Cursurile se reiau luni, 12 aprilie 2021 și durează până joi, 29 aprilie 2021. Vacanța de primăvară începe vineri, 30 aprilie 2021 și se încheie duminică, 9 mai 2021.
Paștele Ortodox va fi în data de 2 mai 2021.
Cursurile se reiau luni, 10 mai 2021 și se încheie vineri, 18 iunie 2021.
Vacanța de vară începe sâmbătă, 19 iunie 2021 și durează până la data din septembrie când încep cursurile noului an școlar 2021-2022.