Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Război în Educație: un sindicat sare la gâtul lui Orban

© Photo : Guvernul RomânieiLudovic Orban
Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România
Abonare
Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar reacționează dur după declarațiile premierului privind posibilitatea reducerii salariilor pentru anumiți profesori.

BUCUREȘTI, 4 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Recenta declarație a premierului României, Ludovic Orban, potrivit căreia profesorii care refuză predarea online vor fi sancționați a înfuriat oamenii din educație.

Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România
Politică
Orban vrea reducerea banilor pentru acești profesori

Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar – USLIP -, este de părere că declarația lui Orban este hazardată.

Acesta spune că, probabil, sunt și cazuri izolate de acest fel, adică de profesori care refuză predarea online, la care face referire premierul, dar trebuie văzut și contextul, motivele pentru care un dascăl nu intră online.  

Și aceasta fiindcă nu se poate spune, în orice context, că un profesor refuză să predea online.

”Ştiu foarte multe cazuri de colegi care s-au plâns că nu există, din punct de vedere tehnic, suficiente instrumente care să susţină nişte transmisiuni. Să nu uităm. Şcoala, din punct de vedere al pregătirii tehnice, a început foarte prost. Nu avem laptopuri, tablete, sunt foarte multe localităţi unde conexiunile sunt foarte slabe sau chiar inexistente la internet”, a spus Lăcustă.

În opinia sindicalistului, anul școlar în curs ar fi trebuit pregătit încă din vară de Ministerul Educației și Cercetării. Mai exact conținuturile ar fi trebuit pregătite astfel încât să poată fi transmise elevilor online.

Reamintim că Ludovic Orban a precizat că dascălii sunt obligați să se adapteze oricărei situații și a subliniat că nu poate accepta ideea că există cadre didactice care refuză să își exercite profesia și misiunea. Acesta a lansat și ideea reducerii salariilor pentru dascălii care nu își fac toate orele, iar cei care refuză online, din punctul său de vedere, nu au ce căuta în sistemul de învățământ.

Fluxul de știri
0