MOSCOVA, 25 sep – Sputnik, Irina Alksnis. Reacția Occidentului la inaugurarea președintelui a fost una prognozabil de negativă.
Inițial, reprezentantul Departamentului de Stat a spus că SUA nu îl consideră pe Aleksandr Lukașenko un președinte legitim ales, pentru că “rezultatele anunțate au fost fabricate și nu reflectă o legitimitate”.
Apoi a fost emisă o declarație specială a șefului diplomației UE, Josep Borrell, în care noul mandat al lui Aleksandr Lukașenko a fost calificat drept unul “lipsit de orice legitimitate democratică”. De asemenea, s-a menționat că inaugurarea (în document acest cuvânt este luat în ghilimele) “contravine voinței a unei bune părți a populației” republicii, fapt exprimat printr-o “multitudine de acțiuni protest pașnice”.
Declarația lui Borrell prezintă, desigur, ample oportunități pentru malioțizitate. Spre exemplu, am putea prognoza din start că rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA, indiferent de rezultate, vor contraveni voinței a aproximativ jumătate de americani, pentru că țara este divizată. În plus, acolo există o abundență suficiente de acțiuni de protest. Astfel, document prezentat ar putea fi aplicat și asupra realităților de peste ocean.
La rândul său, formularea “legitimitatea democratică” face aluzie că în opinia Bruxellesului, există și alte tipuri de legitimitate, iar conform lor – Aleksandr Lukașenko este deplin legitim.
Cea din urmă, apropo, explică șezutul Occidentului pe două scaune, pentru că această retorică dură se îmbină cu o poziție vădit slabă și de compromis în raport cu Minsk în practică.
Niște sancțiuni cu adevărat dure împotriva Belarusului nu au fost aplicate. Mai rău: în jurul acestei probleme au apărut noi reglări de conturi în interiorul UE, pentru că Cipru cere totodată impunerea și unor măsuri restrictive împotriva Turciei, blocând sub acest pretext procesul.
Ambasadorii occidentali nu au fost rechetați. Nu doar nu au fost retrași: americanii continua să-și restabilească relațiile dimplomatice cu republica după un îngheț îndelungat. Acum câteva zile comisia senatului SUA pentru afacerile internaționale a aprobat candidatura noului ambasador. Timp de 12 ani ambasadele ambelor state sunt conduse de reprezentanți provizorii, după o retragere reciprocă din cauza introducerii de către Washington a sancțiunilor împotriva companiilor belaruse în anul 2008.
Pe acest fundal, chiar și cele mai dure mesaje reprezintă o manifestare a unei sălăbiciuni și o incapacitate de a influența evenimentele, fapt care corespunde realității. În cazul dat, Occidentul merită o apreciere pentru faptul că a început să-și conștientizeze și, cel mai important, să-și accepte limitele posibilităților.
Fără nicio îndoială, o astfel de reacție la alegerile din Belarus a devenit un rezultat, inclusiv, al lecției foarte dureroase a Venezuelei. A trecut peste un an și jumătate de când peste 50 de state, preponderent occidentale, l-au recunoscut pe Juan Guaido în caltiate de președinte legitim al Venezuelei. Însă această decizie nu a avut nicio influență asupra realității, în care conducătorul real până în prezent este Nicolas Maduro.
Dacă Statele Unite și Europa își pot permite să ignore o țară mică din America Latină, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic ieșit din comun sau că deloc nu s-au împotmolit, atunci o astfel de strategemă aplicată unui stat din centrul Europei ar fi mult mai dificilă. Mai ales că Belarusul este implicat în niște procese internaționale importante, precum reglementarea conflictului din Donbas, motiv pentru care e nevoie de niște acțiuni calculate, cu niște consecințe previzibile.
O altă circumstanță importantă, care influențează asupra diminuării entuziasmului Occidentului în raport cu posibilele acțiuni împotriva Minskului, este faptul că tot ce se întâmplă acolo este în mare parte un proiect polonez. Anume Varșovia se află în spatele protestelor, ea asigură un sprijin politic și mediatic liderilor opoziției belaruse. Ce-i adevărat, rezultatele impresionează în sens strict negativ: fenomenul “Președintele Sveta” (anume așa se numește profilul de Instagram al Svetlanei Tihanovskaia) poate servi drept model pentru o proastă strategie din punct de vedere al tehnologiilor politice.
Polonia s-a implicat în bătălie, însă nu are suficiente forțe pentru a-și impune scenariul. În plus, Minskul a început să răspundă: presa anunță despre problema exportului de mărfuri poloneze în Belarus. Cu alte cuvinte, polonezii au călcat, ca de obicei, pe greblă.
Nu e deloc surprinzător faptul că acum polonezii vor să fie ca musca la arat: ca Europa de Vest și SUA să-și mobilizeze artileria grea, obținând răsturnarea lui Aleksandr Lukașenko, pentru ca apoi Varșovia să devină cel mai mare beneficiar al acestor procese.
Doar că Berlinul, Parisul, Breuxellesul și Washingtonul nu au astfel de dorințe și e puțin probabil ca în aceste capitale să existe un entuziasm de realizare a viselor poloneze.
Prin urmare, Occidentul va continua direcția unui discurs dur în adresa Minskului, evitând o confruntare reală, pentru că nu are nicio dorință de a se implica într-un nou joc geopolitic, condamnat la eșec. În ultimii ani au avut suficient de multe eșecuri.
