CHIȘINĂU, 15 sep – Sputnik. Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, se pronunță împotriva stopării construcției gazoductului Nord Stream 2 din cauza situației din jurul bloggerului rus Aleksei Navalnîi.
În cadrul unei conferințe de presă, susținută după o întrevedere cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, cancelarul a declarat că este de acord cu poziția exprimată de președintele federal, Alexander Van der Bellen, potrivit căreia nu există nicio legătură între proiectul comercial și cazul bloggerului rus.
“Pentru Austria “Nord Stream 2” este un proiect economic, care rămâne a fi un proiect pozitiv, cu cât vom avea o diversificare mai mare, cu atât e mai bine, pentru că vom putea utiliza diferite rute pentru obținerea sau transportarea resurselor energetice în Europa”, a declarat Kurz.
Totodată, șeful guvernului austriac a condamnat ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi. Potrivit Kurz, cazul trebuie investigat, iar cei care se fac vinovați trebuie să fie trași la răspundere.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova