Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

FOTBAL: Victorie de excepție a României în fața Austriei, în Liga Națiunilor

© REUTERS / LEONHARD FOEGERSelecționata României la fotbal
Selecționata României la fotbal - Sputnik Moldova-România
Abonare
Victorie a Naționalei României – iată principalele date ale meciului în care Mirel Rădoi a obținut prima victorie ca selecționer al Naționalei

BUCUREȘTI, 8 sept – Sputnik. Naţionala de fotbal a României reușit o victorie de excepție în fața selecționatei Austriei cu scorul de 3-2 (1-1), care pornea ca principală favorită la câștigarea grupei.

În meciul disputat pe Woerthersee Stadion din Klagenfurt, în cadrul Grupei 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor, au marcat: Denis Alibec (3), Dragoş Grigore (51) şi Alexandru Maxim (70).

Pentru austrieci au înscris Christoph Baumgartner (17) și Karim Onisiwo (81).

După un început bun, România a deschis scorul în minutul, prin Alibec, dintr-un contraatac. Austria a revenit puternic în joc, a trimis în bară în minutul 10 și a egalat în minutul 17, după o bâlbă a apărării României.

 Echipa națională de fotbal a României - Sputnik Moldova-România
Societate
Meciul de fotbal Austria - România: Cea mai grea deplasare pentru ”tricolori”

Austria mai ratează o ocazie mare până la pauză, continuă să domine și în partea a doua - dar România a fost cea care a marcat, după o fază fixă: Maxim a centrat din lovitură liberă, mingea a ajuns la Grigore în marginea careului mic, acesta marcând primul gol pentru Naţională, chiar în ziua în care a împlinit 34 de ani!

Urmează ocazii și ratări de ambele părți, dar tot România reușește să marcheze în minutul 70, în urma unui presing la centrul terenului și a unei greșeli a Austriei - Maxim a interceptat o minge și a marcat șutând cu boltă de la 17 metri.

Imediat, România a trimis mingea în bară din lovitură liberă  (Gabriel Iancu, min.73), apoi Austria atacat puternic, nu au mai înscris decât în minutul 81, dintr-o reluare cu capul.

După această victorie, Naționala antrenată de Mirel Rădoi este pe primul loc în grupă, cu 4 puncte, urmată de Norvegia, 3 puncte, Austria, 3 puncte, Irlanda de Nord, 1 punct.

Veste nu tocmai bună este că trei jucători români au primit cartonașe galbene: Grigore, Burcă și Stanciu.

Iată și cele două echipe care au evoluat aseară:

România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 15. Andrei Burcă, 6. Vlad Chiricheş (căpitan; 5. Ionuţ Nedelcearu, 74), 21. Dragoş Grigore, 11. Nicuşor Bancu - 2. Alexandru Creţu, 10. Alexandru Maxim, 23. Nicolae Stanciu - 17. Ciprian Deac (19. Gabriel Iancu, 40), 7. Denis Alibec (9. George Puşcaş, 68), 18. Florinel Coman.

Selecţioner: Mirel Rădoi.

Austria: 1. Alexander Schlager - 21. Stefan Lainer, 5. Stefan Posch, 4. Martin Hinteregger, 2. Andreas Ulmer - 10. Florian Grillitsch (22. Christoph Monschein, 81), 14. Julian Baumgartlinger (căpitan; 20. Karim Onisiwo, 59) - 9. Marcel Sabitzer, 23. Xaver Schlager, 19. Christoph Baumgartner - 11. Michael Gregoritsch (7. Adrian Grbic, 73).

Selecţioner: Franco Foda.

Echipa de arbitri a fost din Suedia: Arbitru - Glenn Nyberg; arbitri asistenţi - Mahbod Beigi, Andreas Soederqvist; al patrulea oficial - Mohammed Al-Hakim.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0