BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik. În noul an școlar 2020-2021, unitățile de învățământ trebuie să respecte o serie de măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul coronavirus.
Vorbim despre faptul că băncile trebuie să fie așezate în așa fel încât să existe un metru distanță între elevi, sălile de clasă să fie dezinfectate după ce un grup de copii termină orele, iar programul trebuie să înceapă la ore diferite, scopul fiind acela de evitare a aglomerării.
Apar schimbări și în ceea ce privește pauzele, acestea fiind la ore diferite pentru a se evita, de asemenea, aglomerarea.
Acestea sunt măsuri care se regăsesc în Anexa 1 din Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății și pe care trebuie să la ia fiecare unitate de învățământ în parte. Este vorba despre normele sanitare după care va fi organizat anul școlar 2020-2021.
În ceea ce privește decizia de suspendare a cursurilor școlare organizate fizic, aceasta va fi luată la nivel local, prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar, după obținerea avizului inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al direcției de sănătate publică județene și respectiv a municipiului București, scrie edupedu.ro.
Astfel, vorbim fie de o suspendare a cursurilor unei clase pentru o perioadă de două săptămâni, dacă acolo apare un caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
Chiar dacă în acea sală de clasă se învață în schimburi, cursurile se suspendă numai pentru clasa unde a fost confirmat cazul de îmbolnăvire.
Cursurile unei unități de învățământ se suspendă la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în clase diferite ale aceleiași unități de învățământ. Vorbim despre o suspendare de 14 zile de la data confirmării ultimului caz.
Dacă se îmbolnăvesc cadrele didactice, ele au obligația să anunțe conducerea școlii care va informa Direcția de Sănătate Publică despre situație.
În cazul învățământului superior, decizia de suspendare a activității didactice care presupune prezența fizică a studenților se face prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri de la nivelul instituției și cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
Pentru primele situații, Direcția de Sănătate Publică va face anchetă epidemiologică și va analiza întreaga situație în unitatea de învățământ împreună cu conducerea acesteia. Se va urma unul dintre scenariile prevăzute în acest sens în ghidurile anexe la măsurile deja enumerate.
Foarte important: pe toată durata celor 14 zile de suspendare a cursurilor, toți contacții direcți din cadrul unității de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/carantinați la domiciliu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova