Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Acuzații grave după moțiune, vor apărea în raportări UE: ”Corupție, Amenințare, Șantaj”

© AFP 2024 / DANIEL MIHAILESCULudovic Orban la Parlamentul României
Ludovic Orban la Parlamentul României - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Dacă banii și șantajul cu dosarele sunt într-o singură mână, instituțiile democratice capătă valoarea unei sticle goale

BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik. Una dintre cele mai respectat figuri publice pe plan european din țara noastră, preşedintele fondator al Societăţii Academice din România, Alina Mungiu Pippidi, este şi consultant pentru mai multe instituţii şi guverne europene.

Printre acestea, două state cu atitudine mereu critică la adresa României – Olanda și Austria.

În același timp, profesorul de studii de democraţie de la Hertie School of Governance din Berlin conduce ERCAS, centru de cercetare dedicat bunei guvernări – și, atenție, este consultant și raportor pentru Banca Mondială, NATO, FMI și alte instituții. În plus, a realizat ”Raportul despre încredere și integritate publică în Uniunea Europeană”, în perioada președinției olandeze a UE.

De ce am prezentat toate acestea? Pentru a demonstra că tot ceea ce scrie Alina Mungiu Pippidi este important, nu doar prin valoarea indiscutabilă a jurnalistei-fenomen, ci și prin faptul că totul este preluat la nivel de instituții internaționale.

De exemplu, imediat după moțiune, Alina Mungiu Pippidi a scris un text cu acuzații grave – ”Cum să bați corupția cu corupția” – în care spune direct: ”Succesul guvernului Orban de la finele acestui august trebuie citat în manualele anticorupție”.

”Moțiunea de cenzură nu s-a mai ținut și nu se mai poate ține”, scrie Alina Mungiu Pippidi, argumentând afirmația prin trei factori de influență împotriva democrației: (obținerea sau menținerea puterii prin) corupția politică,  amenințare, șantaj.

Și iată dovezile prezentate de autoare – și care, mai mult ca sigur, vor fi parte a raportărilor sale către instituții menționate mai sus.

ȘANTAJ: ”Un număr semnificativ de persoane de la minorități/UDMR/PSD sunt vulnerabile și li s-a scos dosarul de la cutie astfel că nu s-au mai prezentat la vot, s-au îmbolnăvit și așa mai departe. Operațiune de șantaj”.

CORUPȚIE POLITICĂ: ”Un număr mai mic de persoane au primit asigurări cu pot migra la partidul de guvernare, căpăta funcții sau fi lăsate în funcțiile pe care le au și nu s-au mai prezentat la vot”.

AMENINȚARE: ”Șeful statului, care oricum are dreptul constituțional de a numi pe cine vrea el, a făcut și gestul neconstituțional să amenințe opoziția, care pe hârtie avea majoritate parlamentară, dar de facto nu avea, că de aia e opoziție, aliații ei au fost cumpărați/șantajați la precedenta moțiune de cenzură, că de asta avem guvern de o culoare și majoritate parlamentară de alta”.

În plus, atrage atenția Alina Mungiu Pippidi, ”cum șeful statului controlează serviciile secrete, iar guvernul procuratura - iată o amenințare credibilă”.

Ori, conchide autoarea, chiar dacă e ”evident că PSD nu merita să câștige”, așa zisa victorie a PNL la moțiune obținută în condițiile de mai sus este, de fapt, o înfrângere pentru democrația românească.

”Nu PSD a pierdut la moțiune, ci democrația românească, arătând că dacă banii și șantajul cu dosarele sunt într-o singură mână, instituțiile democratice capătă valoarea unei sticle goale”, încheie Alina Mungiu, completând mustrător – ”cum goale sunt sticlele tuturor celor care au băut șampanie pentru a sărbători un nou succes al luptei cu corupția de moțiunea asta.

Nicio reacție a PNL sau a președintelui după această analiză – care, așa cum spuneam, va fi atent citită de instituții internaționale. De care, altfel, România ”pro-vest” face mare caz.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0