BUCUREȘTI, 20 aug – Sputnik. Programul ”Noua Casă” a intrat în linie dreaptă. Și aceasta pentru că normele de aplicare ale programului au fost aprobate.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei Primului Ministru, a explicat că au fost aprobate normele de aplicare ale programului ”Noua Casă” și că este vorba de două categorii de beneficiari.
Mai exact, este vorba despre cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condițiilor din programul ”Noua Casă”, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanții de stat de 505 și avans de 5% pentru locuințe noi sau vechi.
Lor li se adaugă o categorie nouă de beneficiari, cei care vor achiziționa imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 și 140.000 de euro, cu garanții de stat de 60% și avans de 15%.
”Acestea sunt condițiile pentru programul ”Noua Casă” aprobate prin Hotărâre de Guvern, în ceea ce privește normele de apicare ale acestui program. O dată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, practic, programul este disponibil pentru cei care doresc să achiziționeze imobile cu credite cu garanții de stat”, a precizat Dancă.
Acesta a adăugat că este un plafon de aproximativ 1,6 miliarde de lei, disponibil până la sfârșitul acestui an pentru programul ”Noua Casă”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova