BUCUREŞTI, 20 aug – Sputnik. Meteorologul de la BBC Weather Carol Kirkwood a avertizat că vânturile puternice vor continua să afecteze întreaga coastă de vest a Marii Britanii, în urma furtunii Ellen care a lovit ţara.
Persoanele care fac naveta şi călătoresc au fost avertizate cu privire la perturbările ale călătoriilor cauzate de ploile abundente şi rafalele puternice de vânt de până la 50 km/h.
După cum a menţionat meteorologul de la BBC Weather, condiţiile de ploaie se vor menţine până seara, însă ploile torenţiale se vor deplasa încet spre nord.
De asemenea, locuitorii și navetiștii din sud-vest au fost avertizați cu privire la potențialele inundații pe coastă, din cauza ploilor răspândite.
„Până în această seară și peste noapte sunt aşteptate aceste ploi torenţiale, iar în ultima parte a după-amiezii ar putea avea loc furtuni, care se vor deplasa spre est, iar agenția de mediu avertizează cu privire la riscul unor inundații în zonele de coastă”, a spus meteorologul Carol Kirkwood, citată de Express.
Aceasta a mai spus că, în următoarele zile, aceste condiţii pot afecta sudul Țării Galilor, Țara Galilor și coasta de sud-vest, iar vineri nord-estul Angliei.
Astfel, se aşteaptă ca vremea instabilă să se menţină vineri, iar vânturile se pot extinde din zonele vestice în centrul și estul Marii Britanii.
În ceea ce priveşte temperaturile, vânturile puternice vor determina o scădere a acestora, astfel, vor fi 16 grade C în Lerwick şi aproape de 25 de grade la Norwich.
Meteorologul a mai spus că în weekend vremea începe uşor să se stabilizeze, totuşi sâmbătă va mai fi vreme vântoasă şi unele intervale de ploaie, mai ales în vest.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova