BUCUREȘTI, 6 aug – Sputnik. Decizia de ieri a MAE de a renunța la apelul contra deciziei CEDO în procesul intentat de Laura Kovesi este atacată de mulți comentatori. Unul dintre cei mai duri este Adrian Severin, fost ministru de Externe și vicepreședinte al Parlamentului European.
”Nici în timpul Anei Pauker diplomația română nu a trădat interesul național cum o face sub conducerea lui Bogdan Aurescu”, scrie Severin, care consideră că ”Decizia MAE de a nu utiliza toate mijloacele în apărarea statului român, parte în procesul Koveși împotriva României, aflat pe rolul CEDO, este un act de trădare care se încearcă a fi acoperit prin argumente asociind incompetența, servilismul, reaua credință și prostia patentă”.
Severin argumentează aceste acuzații prin aceea că nu poți întări autoritatea procurorilor ”transformându-i în altceva decât sunt”. Și anume ”în agenți ai statului care acționează, în limitele unei anumite autonomii profesionale, sub autoritatea șefilor ierarhici și a Ministrului Justiției”. Independenți sunt judecătorii, spune Severin.
”Nu poți confunda statutul procurorului, care se bucură de autonomie în raport cu factorul politic, cu cel al șefilor unor structuri organizatorice ale Ministerului Public, numiți și revocați pe criterii de oportunitate politică / managerială”, comentează fostul șef al diplomației.
De asemenea, Severin atrage atenția că ”nu poți trata decretele Președintelui Republicii, emise în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, și de aceea supuse controlului CCR, atunci când sunt direct producătoare de efecte juridice, cu actele administrative ordinare, emise în aplicarea legilor infraconstituționale, și care pot fi atacate în contenciosul administrativ”.
În acest sens, Severin dă exemplul miniștrilor - ar putea aceștia, oare, ataca în justiție decretele privind revocarea lor? ”Ar fi un haos constituțional”, arată Severin, întrebând logic – ”De ce ar putea-o face șeful unei direcții a Ministerului Public?!”.
”Nu poți invoca, pentru justificarea deciziei de a abandona apărarea statului român în fața instanțelor europene, avize sau recomandări ale unor instituții suprastatale care neagă prevederile Constituției României”, spune Severin, aducând suplimentar argumentul conținutului acelor avize și recomandări, ”care face chiar obiectul procesului în cauză”.
Severin este de acord cu ideea că statul de drept trebuie întărit – ”dar atrage atenția că statul de drept ”înseamnă guvernarea în baza legii, iar Constituția este “legea legilor””.
Deci statul de drept nu poate fi ”consolidat împotriva Constituției și în disprețul principiilor democratice”.
”Ca fost ministru de externe, mândru de diplomații cu care am lucrat, nu pot spune celor care au pus umărul la consumarea acestui act de trădare, decât “Să vă fie rușine!””, condamnă Severin atitudinea celor din MAE, transmițându-le, ”în calitate de cetățean român” că nu poate decât spera ”că trădătorii vor plăti pentru faptele lor”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova