BUCUREȘTI, 5 aug - Sputnik. Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a decis să nu fie solicitată retrimiterea la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărârii CEDO în cazul Kovesi, a anunțat astăzi MAE într-un comunicat de presă. De altfel, chiar astăzi era termenul limită până la care se putea efectua cererea de retrimitere.
„Decizia, luată conform prevederilor legale aplicabile de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO și a departamentului de specialitate din cadrul MAE, a fost solid fundamentată pe o analiză complexă juridică şi politico-diplomatică și a avut în vedere opinia argumentată, în același sens al netrimiterii la Marea Cameră a CEDO, a Ministerului Justiției”, mai spune MAE.
Motivul pentru care România nu este apărată la CEDO de instituțiile statului român ar fi, potrivit MAE, importanța deosebită a hotărârii din 5 mai „pentru consolidarea independenței procurorilor și, deci, a sistemului de justiție din România prin punerea în aplicare, prin măsuri de executare cu caracter general monitorizate de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, a constatărilor CEDO din hotărârea menționată”. Așadar, MAE s-a ridicat împotriva României și salută sancționarea statului român, luând partea CEDO și a lui Kovesi împotriva României.
„Aceste constatări se află în consonanță cu opiniile, evaluările, concluziile și recomandările din documentele organismelor europene şi internaţionale privind România (cum ar fi opiniile Comisiei de la Veneția sau rapoartele Comisiei Europene privind MCV) şi în cadrul cărora statul român şi-a asumat o serie de obligaţii, aceste documente fiind avute în vedere de însăşi CEDO în adoptarea hotărârii sale din luna mai”, își justifică MAE decizia.
Dar MAE se comportă ca un adevărat parchet împotriva României, motivând că o contestare a decizie CEDO ar amâna momentul la care hotărârea din 5 mai rămâne definitivă, cu efecte în consecință asupra punerii sale în executare. Astfel, ministerul condus de Bogdan Aurescu vrea ca decizia CEDO împotriva României să fie pusă în aplicare cât mai repede, nu să fie amânată!
„De altfel, susținerea independenței procurorilor și, mai larg, a justiției din România sunt valori împărtășite și de Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și de alți parteneri strategici ai României, fiind asociate direct cu parcursul și orientarea pro-europene și pro-euroatlantice ale României”, se transformă MAE într-un apărător al lui Kovesi, încurcând datoria de a apăra România cu punerea în slujba unei persoane.
La data de 5 mai, CEDO a pronunțat hotărârea în cazul Kovesi contra România, prin care a constatat, în unanimitate, încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanță şi, respectiv, al libertății de exprimare.
Cauza a avut la bază plângerea formulată de fosta șefă a DNA cu privire la negarea accesului la o instanţă de judecată pentru a contesta încheierea prematură a mandatului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova