BUCUREŞTI, 29 iul – Sputnik. „Repercusiunile pandemiei provoacă mai mult rău copiilor decât provoacă boala în sine”, a declarat luni directorul UNICEF Henrietta H. Fore, cerând mai multe finanțări pentru contracararea efectelor crizei.
De asemenea, coordonatorul programului de nutriție al agenţiei, Victor Aguayo, a adăugat că efectele negative sunt cauzate de „închiderea școlilor, de întreruperea serviciilor de asistență medicală primară, de perturbarea programelor nutriționale”.
Fore s-a alăturat directorului Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, șefului Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Qu Dongyu, și directorului Programului Alimentar Mondial, David M Beasley, în semnarea unui apel publicat în revista The Lancet, în care se precizează că strategiile de răspuns în privinţa Covid-19, precum „distanțarea fizică, închiderea școlilor, restricțiile comerciale și blocarea țărilor” contribuie la fenomenul malnutriției copiilor la nivel global.
Acest lucru ar putea duce la creşterea cu 6,7 milioane a numărului de copii afectaţi de malnutriție acută, ONU estimând că peste 47 de milioane de copii erau afectaţi de debilitate înainte de pandemie. De asemenea, situaţia ar putea provoca peste 10.000 de decese în plus în fiecare lună, sau 128.000 pe parcursul următoarelor 12 luni, au avertizat cei patru oficiali, citaţi de RT.
Study: Global Lockdowns Killing 10,000 Children Per Monthhttps://t.co/GG9DWHZpeY
— Dan Bongino (@dbongino) July 28, 2020
Aceste estimări se bazează pe un studiu realizat de cercetători de la mai multe instituţii științifice, printre care Institutul Internațional de Cercetare a Politicii Alimentare (IFPRI) din Washington și Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg, studiu publicat de The Lancet în această săptămână.
După ce au analizat peste 118 țări cu venituri mici și medii, cercetătorii au avertizat că perturbările cauzate de măsurile împotriva Covid-19 ar putea pune în pericol milioane de familii. Patru din cinci persoane afectate trăiesc în Asia de Sud și în Africa sub-Sahariană, copiii până la cinci ani fiind cei mai expuşi riscului.
Blocarea și alte măsuri pentru contracararea pandemiei ar putea duce la „un impact pe viaţă asupra educației, la riscuri de a dezvolta boli cronice, precum și un impact negativ asupra formării capitalului uman în general”, dar și „consecințe de natură intergenerațională în ceea ce priveşte creșterea și dezvoltarea copilului”.
Mai mult decât atât, estimările prezentate sunt „probabil timide, având în vedere că durata acestei crize nu este cunoscută, iar efectele complete ale acesteia asupra alimentelor, sănătății și sistemelor de protecție socială încă urmează să fie evaluate”, avertizează studiul.
În timp ce blocajele reprezintă o problemă de viață și de moarte în țările mai sărace, chestiunea nu este mai puțin controversată în țările mai înstărite, unde a devenit puternic politizată, scrie RT.
De exemplul în SUA, administrația republicană a președintelui Donald Trump face eforturi pentru redeschiderea școlilor, argumentând că Covid-19 este mult mai puțin periculos pentru copii decât gripa sezonieră și referindu-se la cercetări care arată că efectele negative asupra dezvoltării, asupra sănătăţii psihice şi chiar fizice vor fi mai grave. Cu toate acestea, democrații din opoziție s-au aliniat în spatele sindicatelor profesorilor, care insistă că redeschiderea școlilor vor pune copiii în pericol.