BUCUREȘTI, 28 iul – Sputnik. Acum puțin timp, autoritățile, prin Ministerul Sănătății, a propus patru scenarii pentru începerea școlii, 4 variante de revenire la ore.
Atenție – conform idei ministerului, școlile ar avea posibilitatea punerii în aplicare a unuia dintre scenarii – dar ”Inspectoratele Școlare Județene, DSP-urile și conducerile școlilor sunt cele care decid care este scenariul care “se aplică în orice moment” în fiecare școală în parte, iar pentru hotărârea finală este nevoie și de aprobarea Comitetului județean pentru situații de urgență”, scrie Edupedu.ro, citând documentul Ministerului Sănătății.
Iată cele 4 scenarii, prezentate de Edupedu.ro, preluate din documentul Ministerului Sănătății care ar urma să fie dezbătut săptămâna aceasta la Ministerul Educației.
Scenariul nr. 1
- revenirea 100% la școală, dar cu asigurarea unei distanțe fizice între copii de minimum 1 metru (față de 2 metri cât a fost impus la examene).
Scenariul nr. 2 Varianta 1
- revenirea la școală a tuturor copiilor de grădiniță și din clasele pregătitoare – clasa a IV-a
- copiii de clasele V-VIII și IX-XII - revenirea “parțială” în clase: ”să fie fizic la școală doar jumătate dintr-o clasă și să facă rotație cu cei de acasă la 1 sau 2 săptămâni”, cu regula distanței de minimum 1 metru între elevi
Scenariul nr. 2 Varianta 2
- copiii de grădiniță și cei din clasele pregătitoare – clasa a IV-a nu ar mai fi exceptați de la revenirea pe ture și prin rotație la școală;
- toți elevii, indiferent de clasă și ciclu școlar, trebuie să revină în clase doar prin rotație, câte jumătate de clasă, urmând să facă schimb cu cealaltă jumătate de clasă la 1 sau 2 săptămâni.
Scenariul nr. 3
- școala se desfășoară 100% online, pentru toți elevii, indiferent dacă e vorba de grădiniță, școală primară, gimnaziu sau liceu
Edupedu subliniază că marea noutate din documentul Ministerului Sănătății o reprezintă ”descentralizarea deciziei, pe fiecare județ și școală în parte”.
”Experții din Sănătate au prevăzut în actul pe care l-au trimis Ministerului Educației că fiecare școală și grădiniță trebuie să facă o analiză locală a riscurilor și acesta este practic documentul de bază pentru decizia de a redeschide total sau parțial cursurile”, iar școlile pot decide să adopte ”scenarii diferite la fiecare ciclu de învățământ”.
Mai multe detalii – pe Edupedu.ro.