BUCUREȘTI, 6 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Situația noului an școlar este un subiect în plină dezbatere la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți s-a implicat în acest proces și a trimis grupului interministerial care dezbate condițiile în care se vor redeschide din toamnă școlile din România trei scenarii, în funcție de evoluția pandemiei COVID-19.
Primul scenariu este cel mai optimist, acesta referindu-se la prezența fizică a copiilor la școală în proporție de 100%. Programul ar urma să fie cel normal.
Scenariul al doilea presupune ca elevii să meargă și la școală, dar să facă și lecții online. Proporția este de 50-50%.
El presupune împărțirea claselor și a grupelor în două grupe, cu alternarea două săptămâni prezența fizică la şcoală, cu doua săptămâni online. În acest caz, ora să fie de minimum 45 de minute, precizează edupedu.ro.
La clasele primare va fi necesară prezența fizică la școală, deoarece copiii nu se pot adapta la predarea online şi nu are cine să le faciliteze prezenţa la acest gen de predare.
Elevii, obligați să aibă camerele deschise
FNAP cere Executivului ca lecțiile să fie transmise live obligatoiu, iar copiii să poată pune întrebări și să răspundă în cadrul predării online.
De asemenea, biblioteca virtuală trebuie să fie gata, , cu resurse educaţionale deschise așa cum prevede de 9 ani articolul 70 din Legea educației.
Potrivit părinților, programele școlare trebuie să fie adaptate mediului online și să existe manuale digitale interactive. De asemenea, aceștia doresc să existe obligativitatea evaluării ȋn mediul online fără a se solicita acceptul părintelui/reprezentantului legal, obligativitatea ca elevii să fie prezenţi la orele online, obligativitatea ca elevii să ţină tot timpul camerele video deschide ȋn timpul orelor online. În cazul în care elevul nu are camera deschisă, atunci el trebuie să fie declarat absent de la ora respectivă.
Elevii din anii terminali ar urma să susţină fizic simularea examenelor. Ei mai vor să le fie puse la dispoziție elevilor, încă din primul semestru, modelele de subiecte.
Planul prevede ca profesorii să-şi desfăşoare activitatea didactică în școli și grădinițe - în scenariile: 50/50% sau chiar şi 100% online, mai notează sursa citată.
Ultimul scenariu prevede ca școala să se facă exclusiv online. Este scenariul pe care FNAP nu îl agreează.
”Se aplică scenariul 2 prezentat mai sus – programe adaptate, profesori pregătiţi să predea online, dotare cu aparatură/internet”, precizează Federația.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova