Carmen Iohannis, soția președintelui României, a decis să nu își părăsească postul de la Sibiu și să predea în continuare elevilor limba engleză.
Dorința soției lui Klaus Iohannis de a rămâne la Sibiu nu are vreo legătură cu situația financiară, pentru că salariul pe care aceasta îl câștigă este unul mic. De! Ca în învățământ, unde lumea te privește normal până spui unde lucrezi. După aia, vine invariabil replica: ”da, dar salariile sunt mici, nu? Vă plătesc prost, nu-i așa?”, și, evident, privirea plină de milă de parcă în fața omului s-ar afla milogul numărul 1 al planetei, deghizat în om cu carte.
Capital.ro scrie că soția lui Klaus Iohannis încasează lunar suma de 2800 de lei, ”o sumă extrem de mică dacă este să ținem cont de averea pe care o are Klaus Iohannis”.
Și de aici se poate porni la o adevărată discuție: este sau nu Carmen Iohannis un model pentru profesori? Depinde din ce unghi privim situația, pentru că multe cadre didactice și-ar fi dorit să fie în locul său și să lase locul la catedră oricui pentru a se muta alături de soțul lor, devenit președintele României, la București. Evident, gurile rele ar fi zis că e vorba de oportunism, celelalte că a făcut bine că și-a urmat soțul. Oricum o dai, nu poți mulțumi pe toată lumea.
Pe de altă parte, faptul că profesorul Carmen Iohannis nu a renunțat la munca sa de la Sibiu arată că este o fire independentă și că este dedicată activității didactice.
Evident, mulți ar putea spune că meseria de cadru didactic poate fi făcută cu plăcere atât timp cât nu există grija zilei de mâine. Este drept, numai că în România cred că procentul celor care fac cu bucurie și dăruire această profesie este majoritar.
Cunosc profesori dedicați, profesori care unt adevărate exemple pentru cei din jur, oameni care fac cinste profesiei de dascăl. Și pentru care este important copilul de la clasă, este importantă activitatea sa de formare.
Nu mă voi referi aici la cei care intră în categoria ”fiecare pădure are uscăturile ei”. Despre ei, voi scrie într-un material viitor…
Eu cred, totuși, că, dincolo de bani și de politică, ar trebui să vedem că profesorul Carmen Iohannis nu a întors spatele meseriei sale. Și că, probabil, i-au spus mulți că ar putea renunța la catedră pentru o viață în lumina reflectoarelor la București, numai că ea a ales școala.
Dincolo de simpatiile sau mai puțin simpatiile mele – nu sunt un fan al soției președintelui – apreciez profesorii dedicați. Pentru că România are nevoie de asemenea oameni care să pregătească generațiile viitoare.
Dacă profesorul Carmen Iohannis este sau nu un model judecați fiecare. Eu nu sunt în măsură să dau verdicte…
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova