BUCUREŞTI, 5 iun – Sputnik, Doina Crainic. Vineri, la ora 11:00, Dosarul Caracal a plecat de la Tribunalul Craiova către Curtea de Apel Craiova, unde se va stabili un termen de soluţionare a noilor contestaţii depuse de avocaţii Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu.
Un verdict cu privire la contestaţii este aşteptat către sfârşitul săptămânii viitoare, potrivit România TV, iar atunci se va decide dacă dosarul se va întoarce pe masa procurorilor sau, în cazul în care vor fi respinse contestaţiile, dacă se va întoarce la Tribunalul Olt şi va începe judecarea lui pe fond.
Mama Luizei, Monica Melencu, a spus că nu s-a aşteptat ca magistraţii să decidă că procesul poate începe.
„Nu mă gândeam că instanţa o să ne îngroape copilul de viu. E greu. Am aşteptat şi nu stiu ce interese sunt. Luiza nu a fost omorâtă. Sunt sigură că a fost traficată. Dar nu ştiu ce interese sunt. Merg cu doamna avocat să depunem contestaţie”, a declarat, săptămâna aceasta, mama Luizei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova