Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Fost secretar de stat la Educație: ”O dovadă a incompetenței celor ce conduc azi MEC”

© Photo : Facebook / Lixandru FlorinLixandru Florin
Lixandru Florin - Sputnik Moldova-România
Abonare
Profesorul Florian Lixandru susține că nota nr. 29518/19.05.2020 emisă de Ministerul Educației și Cercetării a făcut mare vâlvă și a bulversat dascălii din liceele tehnologice din întreaga țară.

BUCUREȘTI, 21 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Tensiunile din învățământul românesc escaladează constant, iar reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării par să scape lucrurile de sub control.

Cel puțin, așa s-ar explica faptul că o notă a MEC a ajuns în atenția opiniei publice, bulversând cadrele didactice de la liceele tehnologice.

Profesorul Florian Lixandru, fost secretar de stat în Ministerul Educației, a comentat, pe pagina sa de Facebook, acest aspect.

”Iată încă o dovadă a incompetenței celor care conduc astăzi Ministerul Educației și Cercetării! Nota nr. 29518/19.05.2020, scăpată ieri pe canalele de comunicare ale ministerului, a făcut mare vâlvă și a bulversat colegii din liceele tehnologice din întreaga țară”, a scris Lixandru.
Monica Cristina Anisie - Sputnik Moldova-România
EDITORIALIST
Ce se întâmplă la MEC? Exodul de la cabinetul Monicăi Anisie

Acesta se întreabă cum oare un secretar de stat și un director general își pun semnătura pe o notă care modifică structura anului școlar pentru liceele tehnologice, în condițiile în care structura anului școlar este stabilită printr-un ordin de ministru și că modificarea acesteia se face tot prin ordin de ministru.

Vorbim despre nota care reglementează organizarea examenelor de certificare a competențelor profesionale doar pentru unitățile și calificările autorizate provizoriu.

Lixandru se întreabă, însă, ce se va face cu unitățile acreditate și le transmite un mesaj dur colegelor din Ministerul Educației și Cercetării.

”Treziți-vă, dragi colege, la realitate și aveți grijă la ce semnați! Aflu din culise că, de fapt, această notă, chiar dacă a fost semnată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, nu trebuia transmisă în rețea. Dar oare de ce a semnat-o? Ca să o pună în ramă în birou? Un document, semnat, asumat, ștampilat și înregistrat, odată ieșit în spațiul public poate genera efecte nadorite”, a punctat Lixandru.

Acesta arată că, la momentul de față, în MEC se caută vinovatul, cel care a transmis nota în rețea și vede similitudini între acest lfapt și precizările emise de minister, referitoare la încheierea situației școlare pe semestrul al II-lea. Întâi au apărut precizările și apoi a fost modificat ROFUIP prin OMEC 4249/13.05.2020.

”Ne-am obișnuit deci să “punem carul înaintea boilor” și de fapt nu trebuie să fim surprinși de nimic pentru că acesta este stilul dumnealor. Țineti-o tot așa, că va fi bine, dacă va fi, dacă nu... vom mai vedea, ca să parafrazez pe cineva cunoscut...”, a încheiat profesorul Lixandru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0