Editorial de Jean-Baptiste Mendès
Philippe Moreau-Defarges, un diplomat și specialist în relații internaționale, a analizat, pentru Sputnik France, noul echilibru de putere care emerge.
„Există dovezi uriaşe că aici a început [răspândirea coronavirusului]”, a declarat Mike Pompeo pe 3 mai. Întrebat de ABC, secretarul american de stat a arătat cu degetul către responsabilitatea Institutului de virologie din Wuhan în răspândirea coronavirusului. De asemenea, Donald Trump a ameninţat China cu „taxe vamale punitive”.
Din februarie, diplomația chineză a răspuns în mod constant la acuzațiile împotriva țării sale și la contraatacuri. Ultimul exemplu este postarea pe contul de Twitter al ambasadei chineze la Paris, care nu cruță Washingtonul:
Once Upon a Virus... pic.twitter.com/FY0svfEKc6
— Ambassade de Chine en France (@AmbassadeChine) April 30, 2020
O modalitate de atac din partea SUA împotriva Beijingului a fost denunțarea entrismului Chinei în cadrul OMS (Organizația Mondială a Sănătății). Donald Trump a propus remedierea acestei situații prin suspendarea finanțării americane pentru această agenție a ONU. Este această presupusă influență a Chinei asupra OMS semnul unei redefiniri a ordinii internaționale care predomină din 1945? Înfiinţate după cel de-al Doilea Război Mondial, ONU și Consiliul său de Securitate (CS) se adaptează încă realităților secolului XXI? Între relativul izolaționism american, ascensiunea Chinei și o Europă mai slăbită ca niciodată, este acesta sfârșitul supremației occidentale?
2020, slăbirea hegemoniei occidentale?
Pentru Philippe Moreau-Defarges, fost diplomat și specialist în relații internaționale, autor al cărții „O istorie mondială a păcii” (Ed. Odile Jacob), răspunsul este fără echivoc:
„Da, fără îndoială, este un șoc foarte puternic pentru supremația occidentală”, a afirmat Moreau-Defarges.
Pentru analist, Statele Unite au ales să practice „o politică de izolare și retragere”, care lasă câmpul liber altor puteri, în special asiatice, care pot într-o zi să preia hegemonia. Fostul diplomat evocă, de asemenea, modelul occidental de liber schimb în sectoare specifice precum turismul, industria automobilelor, aeronautică, sectoare care „au nevoie de globalizare”. Covid-19, un dezastru în sănătate și economie, ar determina, așadar, „o transformare profundă a sistemului economic și geopolitic global”.
Prăbuşirea URSS în 1991 propulsase Washingtonul ca o „hiperputere”, în celebrele cuvinte ale lui Hubert Védrine, ministrul Afacerilor Externe pe timpul lui Jacques Chirac. Va fi 2020 un an asemănător în ceea ce privește impactul asupra echilibrului global?
Pe 6 februarie, Philippe Moreau-Defarges a prezentat, pentru Sputnik, o analiză asupra rivalității sino-americane și a modului în care „capcana lui Tucidide” este inevitabilă.
„Avem o diferenţiere între China - care este în ascensiune și care începe să sperie - și Statele Unite, care se tem să nu piardă poziţia de primă putere”, a explicat el.
Un lucru este sigur pentru fostul diplomat, şi anume, că alegerile din noiembrie 2020 – care probabil îi vor pune față în față pe Donald Trump și pe Joe Biden, ambii de peste șaptezeci de ani - nu vor schimba în mod fundamental situația. Totuşi, este posibil ca sosirea candidatului democrat să contribuie la apropierea dintre europeni și americani și la stabilirea de noi relații cu Beijingul și Teheranul?
„Non-occidentalii și-au însușit acest model”
Potrivit specialistului în relații internaționale, o astfel de ipoteză nu ar avea un impact semnificativ. Este vorba de o schimbare mult mai profundă și structurală, datorită globalizării modelului occidental.
„Non-occidentalii și-au însușit acest model occidental, nu pentru a-l imita pasiv sau pentru a se supune acestuia, ci dimpotrivă, pentru a-l pune în slujba lor. Să ne uităm la China, care rămâne comunistă și care este, în același timp, capitalistă”, a spus analistul.
Dacă mulți specialiști împărtășesc această viziune cu privire la declinul supremației occidentale, ar trebui să vedem o nouă hegemonie chineză afirmându-se? Philippe Moreau-Defarges nu se arată atras de modelul chinezesc „în raport cu democrația”, mai ales datorită provocărilor acestui model, într-o „țară încă săracă, cu mase slab integrate și cu probleme ale țărilor bogate, precum îmbătrânirea populației”. Potrivit datelor Băncii Mondiale, PIB-ul chinezesc pe cap de locuitor a fost de 9,770 USD în 2018. Pentru comparație, aceeași cifră pentru Franța este de 41,463 dolari. În al doilea rând, Beijingul se va „izbi” nu numai de rezistenţa americană și europeană, ci și de cea a altor țări asiatice: „Vietnamul sau India nu sunt deloc pregătite să accepte o hegemonie a Chinei”.
Dacă supremația occidentală este într-adevăr pusă la îndoială, ce viitor putem întrezări pentru comunitatea internațională?
„Aceste instituții reprezintă o problemă geopolitică între coloşi”
Fostul diplomat subliniază marea contradicție existentă în cazul instituțiilor internaționale, un sistem care presupune ca statele suverane „să fie de acord să se supună unor reguli și instituții superioare”, chiar reflectând posibilitatea „federalismului sau guvernării globale”.
O perspectivă pe care țările cele mai puternice precum Statele Unite nu o acceptă, refuzând orice cedare a suveranității. Până în 1991, ordinea internațională a fost guvernată de echilibrul dintre cele două blocuri, și nu de Organizația Națiunilor Unite. În anii ‘90, americanul Francis Fukuyama și-a imaginat că are loc „sfârșitul istoriei” odată cu ascensiunea globală a liberalismului. Alții au visat și la posibilitatea emergenţei puterii ONU. Totuşi, timp de aproape treizeci de ani, rezultatele sale au lăsat de dorit, între neputința cronică de a rezolva conflictele și blocajele cauzate de veto-uri repetate în CS.
„Aceste instituții reprezintă o problemă geopolitică între coloşi”, potrivit lui Philippe Moreau-Defarges, care își imaginează două scenarii. Fie marile puteri distrug aceste instituții în propriul lor interes, fie acești colosi acceptă logica acestor instituții: „ne putem imagina că China și Statele Unite se înțeleg şi dialoghează pentru a încerca să construiască împreună lumea viitorului”. Dar cum rămâne cu Consiliul de Securitate, format din cinci membri permanenți?
„Consiliul de Securitate are astăzi un scop. Toate structurile în care oamenii dezbat, discută, au un folos. Problema este legitimitatea sa […]. Acest sistem a fost instituit după cel de-al Doilea Război Mondial, acum suntem în anii 2020, trebuie să ne punem întrebări cu privire la acest sistem. Dificultatea este că (…) şi India, Mexic, Brazilia [și-ar dori locul lor permanent la CS]”, subliniază Moreau-Defarges.
Astfel, într-un Consiliu de Securitate, „adaptat vremurilor”, în funcție de balanța de putere din 2020, este posibil ca statele europene în declin, precum Franța și Marea Britanie, să își piardă locul permanent.
„Pentru ca această transformare în cazul Consiliului de Securitate să fie posibilă, sunt necesare două condiții. Statele Unite, Rusia și China trebuie să cadă de acord să lase deoparte cele două vechi puteri europene […]. A doua condiție este ca țările din Sud, toate cele care aspiră să facă parte din Consiliul de Securitate, să fie de acord”, potrivit analistului.
O astfel de ipoteză rămâne, evident, improbabilă, având în vedere complexitatea unei astfel de schimbări, ceea ce ar necesita abținerea sau chiar aprobarea din partea celor cinci membri permanenți. Deoarece o a treia condiție pentru această transformare nu se află pe ordinea de zi: şi anume, ca Parisul și Londra să aprobe o astfel de propunere.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
Traducere și interpretare de Doina Crainic, Sputnik
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
