MOSCOVA, 20 apr – Sputnik, Irina Alksnis. Rusia a acceptat cu recunoștință ajutorul umanitar oferit de Uzbekistan. În total, Rusiei îi vor fi transmise peste cinci milioane de măști medicinale și tifon medical.
Știrea a provocat mai multe comentarii toxice și sarcastice: o mare putere nu este în stare să-și asigure propriile necesități cu materiale medicale de bază, fiind nevoită să apeleze la bunătatea vecinilor.
Dincolo de sarcasm și ironie, așa cum se întâmplă adesea, rămâne neobservat sensul central al unor astfel de gesturi. Pentru înțelegerea lui e nevoie să amintim de niște fapte.
În prima jumătate a lui martie, Rusia a transmis cu titlu gratuit Uzbekistanului câteva mii de teste pentru diagnosticarea coronavirusului. Această republică din Asia Centrală nu a fost singura țară ajutată. De la începutul lunii februarie, Moscova se ocupă continuu de acest lucru, livrând teste vecinilor săi.
Uzbekistanul a ajutat nu doar Rusia. Acum două luni, Tașkentul a expediat un ajutor umanitar Chinei care se afla în punctual critic al epidemiei. Beijingul l-a acceptat și și-a exprimat recunoștința pentru “o susținere solidă și generoasă”. Peste o lună s-a întâmplat invers: la sfârșitul lunii martie China a expediat mărfuri în Uzbekistan.
Între Rusia și China situația este asemănătoare: în februarie noi am transmis acolo două milioane de măști medicinale, iar peste câteva săptămâni am primit și noi ajutoare. Totul nu se limitează doar la schimburile de echipamente. Inițial, în China au plecat specialiști ruși în combaterea epidemiilor, iar recent în Rusia au sosit medici chinezi.
Circuitul de ajutoare ar putea părea bizar, însă în spatele acestora se ascunde o revizuire principială și transformare a mecanismelor tradiționale ale misiunilor umanitare. Forța motrice a procesului au devenit iarăși principalii “tulburători” ai sistemului politic mondial – Rusia și China.
În lumea contemporană însăși concepția ajutorului umanitar a dobândit un aspect ciudat, iar pe alocuri – unul de-a dreptul ipocrit și chiar hidos.
În primul rând, principalul “scenariu” pentru oferirea lui a devenit caracterul restrâns teritorial al problemei: dacă o țară se confruntă cu o catastrofă (fie e vorba de un dezastru natural sau tehnogen), ceilalți, care nu se confruntă cu probleme similare, ar putea oferi un ajutor.
Actuala pandemie de COVID-19 a amintit de crizele, despre riscurile cărora lumea a preferat să uite insistent: atunci când o singură problemă îi vizează pe toți.
Rezultatul “experienței pe teren” s-a dovedit a fi dezamăgitor, în special în Occident. Unele state, care s-au obișnuit să se poziționeze drept un exemplu al unei morale impecabile au dat dovadă de un comportament scandalos: mărfurile cu echipamente medicale au fost acaparate fără niciun fel de ezitare sau remușcare.
În al doilea rând, idea ajutorului umanitar, așa cum s-a dovedit, e plină de o multitudine de convenții și limitări.
Cuiva îi este frică să-și arate vulnerabilitatea și incapacitatea de a face față problemelor – în cele mai dese cazuri e vorba despre statele cu ambiții de mare putere. Pentru alții este acceptabil doar ajutorul din partea aliaților, iar propunerile venite de la alte țări, cu care există anumite fricțiuni, sunt privite ca o provocare. Spre exemplu, în 2016 avioanele anti-incendiu rusești au participat la stingerea incendiilor în Portugalia, iar Grecia, care s-a confruntat cu o problemă similară peste doi ani, în 2018, a preferat să ignore inițiativa Moscovei.
Într-o astfel de situație Rusia încearcă să arate prin fapte, nu prin vorbe, că este posibilă și este necesară o altă abordare.
În primul rând, nici măcar criza mondială nu este un motiv pentru care unele state ar renunța la demnitate. Nu spune nimeni despre sacrificarea intereselor naționale de dragul ajutorării altor state. Însă, dacă rezervele existente permit acest lucru, atunci ar fi corect și rațional să nu stăm cu mâinile în sân și să ajutăm pe cel care se află într-o situație mai grea, știind că atunci când vei ajunge la ananghie vei putea miza și tu pe sprijinul altora.
Provocări precum pandemia reprezintă un prilej de a spori eficiența activității umanitare la nivel international, atunci când le “arde” în același timp la toți. Ultimele evoluții demonstrează că acest lucru este unul realist. China, în pofida puterii sale economice și flexibilității producțiilor, a acceptat fără niciun fel de ezitări ajutoare în februarie, în perioada cea mai aspră a epidemiei. În schimb, când lucrurile s-au normalizat, Beijingul a oferit ajutoare altora.
Promovarea și realizarea în practică a ideii susținerii umanitare reciproce subminează însele bazele sistemului politic mondial. Nu în zadar unele state preferă să sufere niște daune mult mai mari, decât să accepte ajutoare din partea unor forțe incomode sau indezirabile. În acest fel, ele păstrează o ierarhie rigidă în raport cu hegemonia SUA, unde fiecare țară este obligată să stea la locul stabilit, fără a îndrăzni să-l schimbe.
Anume din aceste motive, pentru Statele Unite este de neconceput ajutorul Cubei, chiar dacă sistemele cubaneze de situații excepționale și de sănătate și-au arătat în mai multe cazuri supremația față de cele americane. Anume din aceste motive apar comentarii sarcastice în legătură cu ajutorul Uzbekistanului oferit Rusiei: pentru că în actuala ordine mondială, care se află în declin, astfel de gesturi sunt interpretate ca o manifestare a slăbiciunii și umilirii unei mari puteri.
Însă nici Rusia, nici China nu interpretează așa lucrurile.
Dimpotrivă, pentru aceste țări lupta colectivă împotriva COVID-19 reprezintă un nou pas pentru edificarea unui nou sistem. Fără jocuri ierarhice absurde, cu respect față de parteneri și reguli egale pentru toți.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
