BUCUREȘTI, 23 mart - Sputnik. Adunarea Națională a adoptat duminică, 22 martie, un proiect de lege privind starea de urgență sanitară pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus din Franța.
Deputații au votat prin ridicarea mâinilor, reprezentând fiecare membru al grupului lor în conformitate cu regulile enunțate de Richard Ferrand de la tribună, într-un hemiciclu aproape gol din motive de sănătate, specifică agenția France-Presse (AFP), citată de Sputnik France.
Starea de urgență sanitară, care face posibilă declararea unei stări de urgență pe întregul sau o parte a teritoriului "în cazul unui dezastru în sănătate, în special a unei epidemii care implică prin natura și gravitatea sa, sănătatea populației" , prevede restricționarea libertăților publice (izolare, rechiziții etc.).
Nota red. - Rechiziție=Măsură excepțională prin care un organ al administrației de stat obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile (contra plată) pentru nevoile armatei sau ale statului.
Starea de urgență va fi stabilită timp de două luni de la data promulgării acestei legi și publicarea acesteia în „Jurnalul Oficial”. Dacă situația în sănătate se îmbunătățește în Franța, autoritățile pot pune capăt acesteia înainte de termen.
Pe lângă starea de urgență sanitară, proiectul de lege autorizează guvernul să ia, prin ordonanță, o serie de măsuri pentru susținerea companiilor și să decidă amânarea celei de-a doua runde a alegerilor municipale, potrivit AFP.
Covid-19 în Franța
În seara zilei de 22 martie, Franța a avut un total de 674 de decese înregistrate în spitalele sale și 7.240 de persoane spitalizate din cauza coronavirusului, a anunțat Jérôme Salomon, directorul general al Sănătății.