Imaginați-vă că aveți o casă care e pe cale să se ruineze dar nu o puteți demola din cauza procedurilor birocratice complicate. Alături aveți un vecin care și-a ridicat o casă nou-nouță cu mari eforturi financiare.
Iată că într-o bună zi peste voi dă un cutremur puternic și ambele case sunt făcute una cu pământul. Cine va avea de suferit în acest caz? Desigur, vecinul, iar pentru voi va fi doar o bucurie și satisfacție (nu pentru că vecinul are o năpastă, ci pentru că ați scăpat de o durere de cap).
Așa este și în cazul crizei economice – spre deosebire de Occident, care este mulțumit de propriul model economic, cei din Europa de Est nu au prea multe motive de satisfacție. Noi nu avem niciun motiv să ne restabilim un sistem infect după un dezastru global, doar Occidentul va plânge după ceea ce a pierdut. Dacă statele din Vestul Europei vor fi nevoite să depună eforturi mari pentru a revitaliza sectoare întregi ale economiei, Europa de Est va fi nevoită să-și concentreze eforturile spre ramurile care s-au aflat pe marginea economiei, din cauza supremației unor companii occidentale sau din cauza limitărilor impuse prin angajamentele internaționale. Paradox – suntem feriți de o mare criză economică tocmai pentru că nu avem o economie funcțională, iar „apocalipsa care va să vie” ar putea deschide niște portițe și niște segmente ale pieței care în trecut erau inaccesibile pentru noi.
Occidentul bogat, obișnuit cu opulența și confortul, este mult mai sensibil la perturbațiile globale. Pandemia, scăderea prețurilor la petrol, divergențele dintre marile puteri pe subiecte internaționale vor lovi dur în viața fiecărui stat din „miliardul de aur”. Pe de altă parte, țările din fostul spațiul socialist sunt prea sărace, prea puțin conectate la piața globală și prea călite de crizele din ultimele decenii pentru a fi tulburate prea mult de noi crize. Dacă Occidentul se va afla o perioadă îndelungată într-o stare depresivă, societățile din Est își vor păstra calmul și voia bună. Pe vreme de criză Occidentul își concentrează eforturile pentru a salva ceea ce are, esticii (care nu au ce salva), sunt nevoiți să recurgă la ingeniozitate și inventivitate pentru a supraviețui.
Această pandemie devine o șansă istorică pentru noi. Ea crează niște premize pentru o revizuire totală din temelii sistemul economic – e unul din acele momente rare când ne putem permite multe într-un regim de situație de urgență – de la dirijarea comerțului extern, până la acordarea unor preferințe pe plan intern, fără să ne arate din deget cineva din Occident sau din structurile internaționale (UE, OMC, BM, FMI etc.), care sunt preocupate de cu totul alte probleme acum.
Aici am putea face o paralelă cu situația Rusiei – care a fost supusă unor sancțiuni de către SUA și statele europene, la care Moscova a răspuns cu limitarea exporturilor produselor agro-alimentare din Europa pe piața rusească. În teorie, această izolare a Rusiei trebuia să ducă la un colaps economic și o criză umanitară. În realitate, tocmai aceste blocaje au permis producătorilor din domeniul industriei alimentare și agriculturii să-și dezvolte potențialul. Dacă în trecut piața rusească era dependentă de importurile de produse alimentare, cereale, astăzi producătorii ruși acoperă propria piață cu produse autohtone, Rusia s-a transformat dintr-un mare importator, într-un mare exportator de grâne pe plan global. E adevărat că acest război comercial-economic a lovit în unele sectoare ale economiei rusești, însă a stimulat creșterea altor domenii, care se aflau în stare de „adormire”.
Dacă, noi, cei din Europa de Est, am înțelege sensul acestui moment istoric unic, am recurge rapid la niște măsuri radicale (cât timp nu ne vede nimeni), la un „Blitzkrieg economic”, astfel încât să ieșim la final cu o nouă temelie, care ne-ar oferi niște poziții avantajoase în epoca post-pandemie.
