BRUXELLES, 29 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Consiliul European a stabilit componența Parlamentului European pentru legislatura 2019-2024, luând în considerare retragerea preconizată a Regatului Unit din UE. La alegerile europarlamentare din mai 2019 Marea Britanie era încă un stat membru.
Potrivit unui studiu al Parlamentului European, după ce Regatul Unit părăsește UE, 73 de mandate de europarlamentari rămân vacante. 27 dintre acestea vor fi redistribuite între 14 state membre, iar restul de 46 de locuri ar rămâne disponibile pentru posibile extinderi viitoare și/sau posibila creare viitoare a unei circumscripții transnaționale.
Potrivit Parlamentului European, după Brexit, cele 27 de locuri vor fi redistribuite între următoarele 14 state membre: Franța (+5), Spania (+5), Italia (+3), Țările de Jos (+3), Irlanda (+2), Suedia (+1), Austria (+1), Danemarca (+1), Finlanda (+1), Slovacia (+1), Croația (+1), Estonia (+1 Polonia (+1) și România (+1).
După alegerile din 26 mai, au fost împărțite 33 de mandate, însă la Parlamentul European au plecat doar 32 de aleși români. Și asta pentru că al 33-lea mandat va fi luat în primire abia la ieșirea Marii Britanii din UE. Potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC), al 33-lea mandat i-a revenit PSD.
Așa se face că Victor Negrescu, care a ocupat locul 9 pe listele PSD, urmează să meargă în Parlamentul European, începând de la 1 februarie.