de Rostislav Ișcenko
Unele evenimente de comemorare au avut loc deja în Israel, în special, forumul internațional ”Amintirea Holocaustului – lupta cu antisemitismul”. Nu este surprinzător faptul că președinții Poloniei și țărilor baltice nu au onorat aceste evenimente, iar președintele Ucrainei Zelenski a ajuns în Israel, dar nu a participat la Forumul Mondial al Holocaustului. Și nu este vorba doar de antisemitismul care a fost mult timp caracteristic acestor țări.
Solidaritatea polonezilor și a celor din Țările Baltice, dar și poziția similară a Ucrainei, explică în primul rând atitudinea lor actuală față de istorie. Toate aceste state sunt infectate de rusofobie și, pe acest fundal, ele încearcă să prezinte înfrângerea Germaniei naziste ca o simplă schimbare a unei ocupații cu alta - cea germană cu cea sovietică. Teza despre un ”război pe două fronturi”, împotriva a „două regimuri totalitare” unește Varșovia și Vilniusul, Riga și Tallinnul, dar și Kievul care li s-a alăturat.
Desigur, am putea să ne întrebăm: ce legătură au toate acestea cu Holocaustul, adică organizarea de către naziști și complicii lor a exterminării în masă a evreilor? Cum sunt ei implicați în memoria istorică a popoarelor care au participat la război?
Holocaustul nu va permite rescrierea istoriei
Cert este că, la fel cum memoria miticului „ocupație sovietică” unește rusofobii polonezi, baltici și ucraineni care împărtășesc o ideologie naționalistă radicală, Holocaustul unește oameni și state care respectă adevărata amintire a războiului.
Evreii erau uciși indiferent dacă erau cetățeni ai țărilor Axei sau ai Națiunilor Unite, dacă au slujit sau nu în armată. Ei erau uciși indiferent de sex și vârstă și, din moment ce evreii trăiau în toată Europa, au fost uciși peste tot. Și în orice țară în care a fost instaurată puterea nazistă măcar pentru câteva zile, au existat victime.
În ciuda faptului că interpretările anumitor evenimente din perioada celui de-al Doilea Război Mondial pot varia de la o țară la alta (de exemplu, pentru britanici evacuarea din Dunkirk este mult mai importantă decât Bătălia de la Stalingrad), toată lumea are aceeași atitudine față de Holocaust. Nu există diferențe de interpretare nici chiar între câștigători și cei care au pierdut războiul. Această tragedie nu le permite celor care vor să rescrie complet istoria să facă acest lucru.
Dar regimurile care guvernează în Statele Baltice, Varșovia și Kiev își trag obârșia de la regimurile de dinainte de război din Polonia și Statele Baltice, precum și de la adepții lui Bandera din Ucraina. Toate aceste regimuri s-au solidarizat cu Hitler. Toate aceste regimuri suferă de rusofobie, toată lumea promovează ideea de „ocupație sovietică”, toți (unii oficial, alții semioficial) cred că, din anumite motive, Rusia trebuie să le plătească pentru această ”ocupație”.
Memoria războiului subminează fundamentul ideologic al acestor regimuri. Mai ales memoria Holocaustului. Se poate discuta oricât de mult pe tema lipsei diferențelor dintre totalitarismul sovietic și cel german, dar exact până în momentul în care se va vorbi de Holocaust. Naziștii din întreaga lume i-au exterminat pe evrei, iar URSS i-a salvat.
Uitarea trecutului duce la tragedii în viitor
Mai mult decât atât, orice persoană care este interesată de istoria Holocaustului se va cufunda imediat în istoria lagărelor de concentrare naziste și va stabili cu ușurință că până la sfârșitul războiului evreii alcătuiau deja o minoritate din numărul total de prizonieri (majoritatea au fost uciși imediat).
Un cercetător conștiincios, începând cu Holocaustul, ajunge repede la concluzia despre natura nu doar antisemită, ci și anti-umană a regimului nazist. Și atunci vine înțelegerea incorectitudinii acuzațiilor făcute la adresa URSS, pentru că anume Uniunea Sovietică a salvat popoarele Europei de ”ciuma cafenie”. Eliberatorul și salvatorul nu pot fi un ocupant. El nu poate fi pus pe același cântar cu criminalul.
De aceea, oamenii și statele care nu doresc să recunoască rolul URSS în victoria asupra nazismului vor încerca întotdeauna să estompeze memoria Holocaustului. Aceasta este una dintre crimele cele mai strigătoare la cer și mai evidente ale nazismului, iar rolul de salvator al învingătorului este de asemenea evident aici.
Amnezia istorică, rusofobia și antisemitismul merg mână în mână, completându-se reciproc.
De aceea, este logic că anume în Israel, Vladimir Putin a propus organizarea unei reuniuni a liderilor celor cinci țări - membre ale Consiliului de Securitate al ONU, pentru a discuta problemele de securitate mondială.
”Uitarea trecutul, dezbinarea în contextul amenințărilor pot avea consecințe teribile. Trebuie să avem curajul nu numai să o spunem direct, ci să facem totul pentru a proteja și a apăra pacea”, a subliniat președintele rus.
