BUCUREȘTI, 20 ian - Sputnik, Evan Răutu. Acum puțin timp, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a trimis scrisorile către Parlament pentru convocarea sesiunii extraordinare.
Reunirea extraordinară a Parlamentului va avea ca temă asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat președintele, care a precizat că sesiunea va avea loc în perioada 27-31 ianuarie.
Întrebat în legătură cu moțiunea de cenzură pe care PSD amenință să o depună, președintele Iohannis a răspuns diplomatic:
”Dacă va trece moțiunea sau nu - eu mi-am exprimat scepticismul - guvernul va analiza situația și va veni cu soluții”, a spus Iohannis, care a completat ”Nu exclud niciun scenariu, dar demisia premierului nu a fost discutată”.
Însă, Iohannis a exclus totuși un scenariu – acela al discuțiilor despre demisia premierului Orban.
”Eu m-am exprimat pentru alegeri anticipate la fel și PNL - care vor fi pașii concreți veți fi informați”, a spus sec Iohannis.
Mai mult, Iohannis respinge ideea propusă de Ciolacu: ”Nu e bun un guvern de uniune națională - eu îmi doresc un guvern liberal”.
În privința vehiculatelor candidaturi la primăria Capitalei, Iohannis a negat varianta Orban.
”Eu nu cred că va candida - este foarte bun ca prim ministru și îmi doresc să rămână prim ministru, dacă vor fi anticipate tot el va fi premier”, a spus Iohannis, subliniind ”nu-mi doresc Orban candidat la București”.
De asemenea, președintele și-a susținut partidul – ”PNL a avut totdeauna candidați buni”.
”Eu nu intenționez să mă implic în discuția despre candidații pentru primării”, a revenit pe pozițiile constituționale președintele, punctând ”Este o temă care trebuie tranșată în partid - și numai în partid”.
Iohannis și-a precizat însă poziția față de alegerile la primărie și la Consiliul Județean: ”Nu putem să facem comparație între reprezentativitatea unui primar și a unui președinte de Consiliu Județean”.
”În opinia mea, primarii trebuie aleși în două tururi, iar președinții de Consiliu Județean – de către consilierii aleși”, a spus Iohannis.
În fine, Iohannis a precizat și că ”nu au existat discuții pe remaniere și nici eu nu simt nevoia unor astfel de discuții”, cu toate că în cazul unor miniștri – Cîțu, Alexandru, Anisie – s-a cerut în mod repetat demisia.