Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

DEMISIA lui Orban – Iohannis dă în vileag planul următorilor pași. Rolul lui Băsescu

© Photo : Președintele RomânieiKlaus Iohannis și Ludovic Orban
Klaus Iohannis și Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România
Abonare
Prin această ordine a priorităților, președintele Klaus Iohannis a dezvăluit cum se vor derula ”ostilitățile” .

BUCUREȘTI, 15 ian, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Formula alegerilor anticipate este vehiculată mult de PNL, pare a fi chiar principala preocupare a partidului de guvernământ.

Ludovic Orban și Raluca Turcan - Sputnik Moldova-România
La ce se pretează Guvernul - două noi numiri în funcții cheie stârnesc REVOLTĂ!

Cu toate astea, nu este clar cum se va ajunge la anticipate. Astăzi, în cadrul reuniunii de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a stat de vorbă cu presa, dând în vileag și cum urmează să se ajungă la anticipate.

 Iohannis a fost întrebat dacă i-a propus lui Orban să demisioneze pentru a provoca anticipate. ”Eu nu am propus demisia niciunui guvern”, a declarat Iohannis, dar, a subliniat președintele, ”noi discutăm pe oportunități politice”.  

”Dacă voi cere demisia vă promit că veți auzi de la mine, așa cum a fost și în trecut, a spus președintele, repetând că ”Noi discutăm de oportunități, nu am discutat de acest aspect”.

Care este argumentul lui Iohannis? ”Pentru actualul Guvern Ludovic Orban este imposibil de gestionat un an de zile cu numărul actual de parlamentari PSD”, spune președintele.

”Toate sondajele arată că românii își doresc o schimbare, romanii își doresc ca PSD să plece de la putere”,  a pus Iohannis cunoscuta placă. ”Trebuie să fim realiști, am câștigat europarlamentarele și prezidențialele, însă în Parlament sunt aceiași din 2016 și PSD are un număr foarte mare de parlamentari”.

Adică, spune Iohannis, PSD ”nu dorește să lase puterea din mână și este natural în această situație să purcedem cât mai repede la alegeri parlamentare”.

”După părerea mea e imposibil de gestionat un an întreg cu acea mare majoritate PSD-istă în Parlament”, spune Iohannis, confirmând că vrea anticipate ”Cu cât mai repede, cu atât mai bine”.

Iohannis consideră că ”nu se intră în nicio criză politică”. Într-un an, ”dacă ne mișcăm bine putem să avem ce-și doresc românii, altă putere, altă majoritate și să venim cu propuneri realiste” spune Iohannis.

Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România
Politică
PSD despre anticipate și o nouă majoritate în Parlament

Pe de altă parte, Iohannis a insistat pe schimbarea legislației alegerii primarilor – ca prim obiectiv al Guvernului.

Practic, prin această ordine a priorităților, Iohannis a dezvăluit cum se vor derula ”ostilitățile”. PNL va încerca să forțeze schimbarea legislației alegerii primarilor și să câștige cât mai mult la locale – aici vedem și utilitatea alianței cu PMP-ul lui Băsescu, marele specialist în locale.

Abia după ce PNL va obține o victorie la locale – câștigând o majoritate a primăriilor din țară, abia atunci s-ar putea vorbi de anticipate.

Până la locale însă, nu se va pune problema anticipatelor, pentru că acestea nu ar fi sigure, atât timp cât PSD are mult mai mulți primari decât PNL.

Deci, Iohannis a clarificat pașii: Guvernul are sarcina de a netezi drumul către locale – prin alegeri în două tururi, legislație modificată prin asumare, probabil; apoi, după locale, demisia Guvernului și menținerea unei stări de excitare electorală – cu o eventuală devansare a parlamentarelor – dar nu obligatorie. Repet, esențială e menținerea unei stări de excitare a electoratului, prin formule de tipul ”PSD nu ne lasă, să schimbăm majoritatea din parlament”.

Adică, exact schema mincinoasă a lui Băsescu la Capitală, în 2004, când le cerea puterea – ”Dați-mi și Consiliul General să vă arăt ce pot face”, spune Băsescu, după ce 4 ani acuzase opoziția consilierilor PSD.

Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România
Dosarul ”uitat” care îl poate termina pe Orban, dat în vileag de Ciuvică! Ce fapte ascunde

Rezultatul a fost o victorie a lui Băsescu și PD, urmată de demisia lui Băsescu – care a devenit președinte  iar Videanu a devenit primar, unul dintre mandatele de tristă amintire la Primăria Capitalei.

Aceiași schemă se încearcă și acum. Însă, NIMENI nu își pune problema: care sunt acele mari proiecte pentru care PNL are nevoie de toată puterea? Ce anume nu-i lasă majoritatea PSD să facă? Desființarea SIIJ? Altceva?...

Evident e doar un joc politic de preluare a puterii și a avantajelor. Deocamdată, PNL numește cea mai stupidă listă de personaje în Executiv.

Fluxul de știri
0